Martor, despre șoferul microbuzului în care au murit 4 persoane: Fetele, cu picioarele pe bord și el conducea cu coatele

Data actualizării: Data publicării:
accident bz nou

Şoferul microbuzului implicat în accidentul de la Buzău, vorbea la telefon şi nu avea mâinile pe volan, când a fost lovit de tren. E mărturia unuia dintre pasageri, care a reuşit să scape cu doar câteva răni. 4 persoane au murit şi 12 au ajuns în spital, după ce microbuzul în care erau a fost lovit în plin de tren.

Femeie: Era foarte agitat şoferul, vorbea tot timpul la telefon, conducea doar cu coatele şi fetele fumau, se distrau, muzica la maxim, nu au văzut, nu au auzit absolut nimic, au intrat prin barieră şi în momentul când au intrat toţi din microbuz au strigat „murim”.
Reporter: Nu a văzut nimeni că vine trenul?

Femeie: Băieţii din maşină au strigat, şi când au ajuns pe linie atunci a frânat. Fetele erau cu picioarele pe bord, au strigat băieţii să dea muzica mai încet, linişte şi nimic... El era concentrat într-o convorbire telefonică.

În momentul de față mai sunt internate nouă persoane.

Poliţiştii din cadrul IPJ Buzău au deschis marţi dosar penal pe numele bărbatului în vârstă de 50 de ani din judeţul Vrancea care s-a aflat luni seara la volanul microbuzului implicat în accidentul din localitatea buzoiană Bâlhacu, soldat cu patru morţi şi 12 răniţi.

Potrivit unui comunicat transmis marţi Agerpres de Biroul de presă al IPJ Buzău, din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri a rezultat că în timp ce conducea un ansamblu de vehicule (microbuz şi remorcă) pe DN 2B, din direcţia Buzău către Brăila, la intersecţia cu calea ferată de pe raza localităţii Bâlhacu, un bărbat de 50 de ani din Vrancea nu ar fi respectat regulile de circulaţie aplicabile la trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu semibariere şi semnale acustice şi luminoase aflate în funcţiune, împrejurare în care a fost lovit de un tren InterRegio, care efectua transport de persoane pe ruta Bucureşti Nord - Galaţi.

„În urma accidentului patru ocupanţi ai microbuzului au decedat iar conducătorul auto şi alte 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 57 de ani din Vrancea, Galaţi şi Brăila au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto nu a putut fi testat din cauza leziunilor suferite fiindu-i prelevate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a deschis dosar penal şi se continuă cercetările", a precizat sursa citată.

Martorii oculari susţin că înaintea impactului în microbuz era o adevărată petrecere.

„În microbuz era petrecere, nu glumă. Muzică la maximum, fetiţele fumau şi dansau cu picioarele pe bord. Haos total era acolo. În plus, şoferul mai şi vorbea la telefon. Era agitat, conducea doar cu coatele. N-a văzut, n-a auzit nimic. A trecut prin barieră, băieţii au văzut în ultima clipă trenul, au strigat: 'murim!' Abia atunci şoferul a pus frână, dar era pe mijlocul căii ferate”, a declarat unul dintre martorii oculari.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, a declarat marţi, că „şoferul se află în stare critică şi a fost transferat la secţia ATI a Spitalului Judeţean, trei dintre victime care au suferit răni mai uşoare fiind externate la cerere”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...