Medicii blocați cu ambulanța în zăpadă au ajuns la București. Doctorii au mers la Craiova pentru o prelevare de organe

Data publicării:
ambulanta-2

Operaţia de prelevare de organe a durat aproape trei ore.

Operaţia a decurs în condiţii obişnuite, în ciuda celor de afară. Acum, ficatul şi rinichii vor merge la Institutul Clinic Fundeni”, a spus medicul primar Leonard David.

Medicii s-au urcat într-o ambulanţă specială care i-a transportat înapoi la Bucureşti. Un echipaj de poliţie i-a însoţit permanent.

„Problema a fost a transportului, a condiţiilor meteo şi, practic, echipa de la Bucureşti merită tot respectul nostru pentru faptul că au îndurat aceste condiţii şi au venit să recolteze”, a spus Bogdan Fănuţă, directorul Spitalul Judeţean Craiova.

Medicii de la Institutul Fundeni din Capitală porniseră, ieri dimineaţă, spre Craiova. Pe drum însă ambulanţa în care erau s-a stricat. În ajutorul lor au fost trimise mai multe echipaje de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Olt şi Dolj.

„Această intervenţie s-a desăşurat în condiţii de iarnă, pentru că se circulă foarte greu pe drumuri. Ne-a ajutat prezența colegilor de la Inspectoratul de Poliție”, a spus Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt ISU Olt.

Medicii au prelevat ficatul, corneea şi rinichii unui bărbat în vârstă de 38 de ani aflat în moarte clinică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...