Militar român care a fost în misiuni în Afganistan: Ziua poate să aibă haine de polițist, iar noaptea să devină taliban

Data actualizării: Data publicării:
militar restras

Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani, a povestit despre pericolul de a fi miliar în Afganistan, după ce a fost grav rănit în timpul unei misiunii în țara asiatică, în 2011. „Ziua poate să aibă haine de miliție afgană, iar noaptea să devină taliban”, a explicat fostul militar, legat de cum ar fi fost posibil atacul de luni noapte, într-o zonă sigură, când 16 oameni au murit, printre care un român.

Marius Apostol a fost de două ori în misiune în Afganistan: în 2008 și în 2011, când a fost rănit grav.

„Aceste misiuni sunt unele cu risc maxim pentru că nu poți avea liniste nici măcar un minut. Atacurile talibanilor nu se opresc niciodată.

În anul 2011, executam o misiunue de patrulare pe ruta Kandahar – Zabul. A fost un atac al talibanilor, cu un dispozitiv exploziv improvizat, o încărcătură de 200 de kilograme, unde am fost răniți 4 militari români. Am fost rănit grav, am intrat în comă și am fost transportat, ulterior, la spital în Germania, unde am fost supus la intervenții chirurgicale. M-am recuperat în mai mult de un an. Important pentru mine a fost că am avut alături de mine familia”, spune Marius Apostol.

Cum a fost posibil un astfel de atac într-o zonă extrem de protejată?

„Talibanii la rândul lor au informații din interior pentru ca acolo primii care au contact și unde se face asigurare zonei verde, este de armata afgană. Din păcate, acolo se poate întâmpla în felul următor: ziua poate să aibă haina de miliție afgană, iar noaptea să devină taliban. Sunt scurgeri de informații cu privire la aceste aspecte”, a explicat fostul militar.

Din 2014, vorbim despre o misiune de menținere a păcii în Afganistan. Ce pace este de fapt acolo?

„Începând cu 2014, militarii români - nu cred că sunt primul care spune asta - erau foarte bine văzuți de localnici. Să nu uităm că militarii români, geniștii armatei române le-au construit școli, fântâni. În permanență primeau sprijin din partea armatei române. Partea de pace nu cred că va fi vreodată. E foarte dificil de a face pace în Afganistan”, a declarat Marius Apostol, președintele Asociației Militarilor Veterani.

Redactor: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...