Misiune de salvare la Rânca. Drumarii și salvamontiștii au intervenit pentru o persoană cu probleme cardiace Data publicării: 26.01.2014 06:32 Noaptea Muzeelor a devenit noaptea protestelor Cum își construiește România planurile pentru a cuceri piețele externe Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 17 mai Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 16 mai Explozie puternică într-un bloc din Germania Premierul Slovaciei a fost împușcat 19 copii răniți în Gaza vor fi aduși la spitale din România Zelenski e în Harkov Operaţiunea a fost îngreunată de vremea rea, dar şi de faptul că drumul e închis de mai bine de 30 de ore. Pacientul, care suferea de afecţiuni cardiace, a fost transportat cu ATV-ul, si apoi cu o ambulanţă, însoţită de un utilaj de deszăpezire.În zona staţiunii Rânca, zăpada are 30 de centimetri, iar în zonele în care a fost viscolită s-au format troiene de aproape doi metri. Etichete: video ranca salvamont drum inchis cardiac Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News Top Citite 1 Răzbunarea lui Putin după ce rușii au fost excluși de la Jocurile Olimpice. Liderul de la... 2 Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini... 3 Motivul tulburător pentru care bărbatul dispărut și găsit în viață după 27 de ani, la... 4 Putin, despre ofensiva rușilor din Harkov: „Este vina ucrainenilor”. Dictatorul rus spune... 5 Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare...
Doi bărbați din Caraș-Severin au intrat într-o școală pe un geam lăsat deschis și au furat banii pentru bursele elevilor