Moody's reduce ratingul maxim de ţară al Franţei cu o treaptă

Data publicării:
20121120 20moodysfranta-34359

Moody's anunțase încă din luna februarie că intenţionează să revizuiască ratingul Franţei, însă măsurile adoptate de noul executiv socialist pentru consolidarea economiei nu au convins. Situaţia bugetară a Franței este principalul factor de îngrijorare.

Potrivit Moody's, măsurile de relansare a competitivității sunt insuficiente, iar deficitul bugetar e tot mai mare. De aceea, agenţia a coborât nota cu o gradaţie acordată datoriei suverane a ţării. Franţa pierde astfel preţiosul rating triplu A, cel mai bun posibil, acordat ţărilor cu o economie stabilă şi puternică.

Agenția îşi rezervă dreptul de a reduce din nou calificativul, pe fondul perspectivelor economice negative ale Franţei, pe care săptămânalul The Economist a numit-o recent „bomba cu efect întârziat din inima Europei”.

Cu zece luni în urmă, şi agenţia Standard & Poor's a dat un verdict similar. Dintre cele trei mari agenţii de evaluare financiară, numai Fitch mai menţine în prezent nota maximă pentru Franţa. În urma anunţului de marţi, euro a scăzut cu 0,3 procente în raport cu moneda americană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Motivul pentru care un tânăr și-a spălat mașina cu șampanie, în fața Palatului Culturii din Iași. Imaginile...
Pro FM
Selena Gomez, dezvăluiri despre cei mai buni prieteni ai ei: „Îmi place să fiu înconjurată de oameni...
Film Now
Vin Diesel l-a surprins pe un puști de patru ani, care a luptat cu leucemia: „Bun venit în familia noastră!”...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
Ce se întâmplă cu 1.500.0000 pensii ce ar trebui să scadă la recalculare. Mesajul ministrului muncii
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Val de reacții după cea mai recentă apariție a actriței Jennifer Aniston: „Ce și-a făcut la față?”. În urmă...
UTV
Erika Isac si Rares au fost amenintati cu moartea inaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat