Niciun vinovat pentru eșecul Bechtel. Ce spun politicienii implicați

Data publicării:
bechtel esec

Nici controalele cerute de premierii care s-au succedat la conducere Guvernului nu au reuşit să facă lumină în contractul cu americanii. Până acum, nici vorbă de vreun vinovat.

Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, arată cu degetul spre guvernul Năstase, în timpul căruia a şi fost parafată înţelegerea cu americanii: „De vină pentru acest contract este guvernarea Nastase care l-a încredinţat direct în 2003”.

Fostul premier se apără, însă. El susţine că primele probleme au apărut în anul 2005, când a fost renegociat contractul, pe vremea ministrului Transporturilor Gheorghe Dobre. A fost primul an în care utilajele au stat degeaba pe şantier.

Bechtel a fost trimis în mod evident în liga a doua în 2005-2006, a fost eliminat din competiție de către echipa lui Băsescu. Timp de doi ani nu au putut face nimic, au crescut prețurile pentru închirieri. Dacă aș fi fost eu președinte, și dacă câștigam alegerile în 2005, autostrada era gata până acum”, susține fostul premier Adrian Năstase.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a găsit alţi vinovaţi. „Un contract care s-a atribuit fără licitaţie, un contract în care ambii parteneri au vrut să fure. Recomandarea Băncii Mondiale ar fi trebuit să fie: "Atenţie, stat român, că noi lucrăm cu voi de vreo 20 de ani, nu faceţi acest contract!", că a fost public şi atunci Banca Mondială a tăcut şi acum vine să dea oarecare lecţii. Îmi pare rău. Şi banca a tăcut şi Fondul a tăcut, şi BEI a tăcut şi BERD a tăcut”, spunea Traian Băsescu.

Fostul premier Emil Boc recunoaşte că afacerea Bechtel a fost o idee nefericită. În 2011, pe când era prim-ministru, el chiar a încercat să renegocieze contractul cu americanii.

Este cel mai scandalos și fraudulos contract din istoria României. Contractul Bechtel încheiat de Guvernul PSD de atunci”, a acuzat Emil Boc.

Şi fostul şef de la transporturi, Radu Berceanu, are o explicaţie pentru încheierea contractului cu Bechtel pe genunchi: „A fost semnat mai mult din raţiuni politice legate de intrarea în NATO”.

Ipoteza lui Radu Berceanu nu este susţinută de dovezi, spunea, însă, într-un interviu din 2011, fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

Arătaţi-mi o urmă de dovadă că a existat o tranzacţie prin care Bechtel a primit contractul la schimb pentru altceva!”, spunea ambasadorul în 2011.

Până acum, oficial, nu a fost găsit niciun vinovat şi nimeni cu a fost tras la răspundere pentru banii pierduţi de statul român.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...