O ploaie puternică a inundat un cartier din Galați. 36 de județe sunt sub cod galben de vijelii și grindină

Data publicării:
GalatiApa

În cartierul Valea Oraşului din Galaţi, apa măsoară aproape un metru după o ploaie torențială care a durat aproximativ o oră. La fiecare ploaie mai puternică, străzile se inundă din cauza canalizărilor care nu fac faţă și toată apa de pe străzi şi din gospodării refulează. Scăpaţi de sub supravegherea părinţilor, câţiva copii se bălăcesc în puhoaie ca într-o piscină.

Trebuia să fie separat, apa pluvială într-o parte, menajeră într-o parte. Asta se întâmplă la o ploaie de 20 de minute”, spune un localnic.

Apa din cartierul inundat se va retrage cu greu. În mod normal, surplusul trebuia evacuat în Dunăre, dar nu este posibil, pentru că debitul fluviului este prea mare.

Lucrăm doar cu pompele pentru evacuarea apei din această zonă. Dacă va fi nevoie vom solicita şi alte pompe de mare capacitate”, spune Eugen Chiriță, purtător de cuvânt ISU Galați.

Astfel de ploi torenţiale sunt aşteptate să cadă până mâine seara, în aproape toată ţara. 36 de judeţe, plus Bucureştiul, sunt sub cod galben de vijelii şi grindină. Din cauza cantităţilor mari de apă, există riscul ca unele râuri să iasă din matcă. Este deja cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre şi în 15 judeţe, iar de mâine, avertizarea include şi râul Prut.

Astăzi, la ora 9.00 a intrat în vigoare un cod galben de vreme rea pentru 36 de judeţe din ţară. În plus, e în vigoare şi un cod portocaliu de inundaţii care vizează râuri din mai multe judeţe din zona Moldovei. Cele mai mari riscuri sunt în 13 județe din Oltenia, Muntenia, Dobrogea și centrul Transnilvaniei. Ca urmare a avertizărilor meteorologilor şi hidrologilor, premierul Victor Ponta a convocat, la Palatul Victoria, comandamentul de inundaţii. Comandamentul a fost prezidat de vicepremierul Liviu Dragnea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...