O sesizare de plagiat din SUA pentru şefa DNA nu este conformă

Data publicării:
KOVESI INVITATA LA JURNALUL DE SEARA_agerpres

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) a primit o sesizare din SUA privind unb posibil plagiat în teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi. Sesizarea este neconformă întrucât linkul spre documentele care ar proba plagiatul nu poate fi deschis, a explicat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Ministerului educaţiei, Mirabela Amarandei.

KOVESI INVITATA LA JURNALUL DE SEARA_agerpres

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) a primit o sesizare din SUA, nu ştim dacă a fost formulată de o persoană fizică sau juridică. Dar sesizarea este neconformă, întrucât linkul care ar permite accesul la documentele care ar proba plagiatul nu poate fi accesat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

În acest context, UEFISCDI a trimis expeditorului un răspuns prin care l-a atenţionat că linkul este blocat iar documentele necesare susţinerii sesizări acuzaţiei de plagiat nu pot fi analizate.

După ce sesizarea va fi conformă, va fi trimisă de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care va demara procedurile de verificare.

Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat că a demarat „proceduri interne în vederea clarificării situaţiei apărute în spaţiul public” în legătură cu doctoratul Laurei Codruţa Kovesi, menţionând că a primit punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a cerut informaţii suplimentare. Totodată, reprezentanţii universităţii au precizat că nu au primit sesizarea asociaţiei GRAUR, din Cluj-Napoca, referitoare la teză.

„În cursul zilei de luni, 3 octombrie, Universitatea de Vest din Timişoara a primit punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a solicitat informaţii suplimentare pe care le aşteaptă în zilele următoare”, se arată în comunicatul UVT.

„Înţelegem că Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a trimis către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Universitatea de Vest din Timişoara o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a doamnei Kovesi, sesizare care nu a ajuns încă la Universitate”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR), Dorin Isoc, a declarat, luni, pentru News.ro, că asociaţia a transmis în cursul zilei de luni, prin poşta rapidă, „toate documentele şi dovezile” pentru a demonstra că lucrarea de doctorat a Laurei Codruţei Kovesi a fost plagiată. Reprezentanţii asociaţiie susţin că au identificat cel puţin 11 incidenţe de plagiat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...