Pițurcă e mulțumit de evoluția lui Maxim

Data publicării:
piturca-33549

„În general am fost mulţumit şi de Maxim, l-am felicitat şi pentru gol. Puştiul poate să crească, să joace mult mai bine decât a făcut-o astăzi. I-am felicitat pe toţi, în special pe cei care au marcat golurile. Maxim face concurenţă şi pentru Torje, dar şi pentru cei din flancul stâng, inclusiv Mutu. Calităţi tehnice cum are el, nu prea avem în fotbalul nostru şi avem mare nevoie de aşa ceva”, a declarat Piţurcă la conferinţa de presă organizată după meci.

Slecţionerul a mai lăudat evoluţia lui Vlad Chricheş, care a jucat în premieră la naţională ca fundaş dreapta, şi pe cea a debutantului Dan Nistor de la Pandurii Târgu Jiu.

„Chiricheş mă aşteptam să joace bine, pentru că este un jucător polivalent, poate juca bine oriunde, însă jucătorii de la Steaua au fost mai obosiţi. S-au plâns şi înaintea meciului şi la pauză de asta. Nistor parcă juca de când lumea la naţională, dar din păcate fizicul său nu este la nivelul calităţilor sale”, a afirmat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri