PLOIEŞTI. Un şofer beat, care accidentase un copil, a fost prins cu 14 focuri de armă

Data publicării:
0303 20sofer 20beat-52565

„Acum două zile a avut loc un accident de circulaţie în municipiul Ploieşti, mai precis un copil care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni a fost fost lovit şi rănit de un autoturism. Mai mult decât atât, şoferul autoturismului a părăsit locul faptei. Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au demarat căutările cu efective mărite iar în cursul acestei după-amieze au reuşit depistarea acestuia în trafic”, a declarat pentru Digi24 Raluca Brezeanu, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţului Prahova.

Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor şi, mai mult decât atât, l-a lovit cu autoturismul pe unul dintre aceştia. Celălalt poliţist a plecat în urmărirea şoferului fugar, pe care a reuşit să-l oprească după ce a folosit armamentul din dotare. Şoferul, care nu a fost rănit, a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că acesta avea o alcoolemie de 0,64 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

„Din verificarile efectuate de poliţişti a rezultat şi faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Şoferul a fost reţinut şi urmeazp să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă”, a adăugat Raluca Brezeanu.

În ceea ce-l priveşte pe copilul accidentat acum două zile, acesta a fost transportat la spital şi se află în afara oricărui pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...