Povestea unui fost deținut politic. Alexandru Zub a fost condamnat pentru organizarea unei manifestații studențești

Data publicării:
zub

Alexandru Zub a fost deţinut politic la Gherla, în perioada regimului comunist. Mai exact, în 1957, a fost condamnat pentru organizarea unei manifestaţii studenţeşti, la împlinirea a 500 de ani de la înscăunarea lui Ştefan cel Mare.

Din cei zece ani de corecţie, primiţi ca sentinţă, istoricul a executat şase. Alexandru Zub este membru al Asociaţiei Istoricilor Europeni dar şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, conferit de guvernul francez.

În perioada detenției sale la Gherla, unul dintre torționarii de acolo a fost Iuliu Sebeștin, al cărui nume a fost făcut public de Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Andrei Muraru, la Digi24.

Iuliu Sebeștin, unul dintre cei 35 de torţionari comunişti, a murit în luna octombrie a anului trecut. Acesta a fost reeducator la Gherla pentru mai puţin de un an, la jumătatea anilor 50.

Pe la închisoarea din Gherla au trecut liderii ţărănişti Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu, scriitorul Paul Goma, Nicolae Steinhardt şi cardinalul Alexandru Todea. Până acum, Institutul pentru Investigarea crimelor comunismului a depus două plângeri la Parchet, în cazul torționarilor Alexandru Vișinescu și Ion Ficior, amândoi au fost puşi sub acuzare pentru genocid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...