Presa suedeză: Arme românești în Siria

Data publicării:
siria-violente-mfax-11

 

Potrivit unor surse citate de post, acest cetăţean suedez este una dintre cele mai importante persoane implicate în aprovizionarea cu armament a rebelilor sirieni, în contextul în care aceştia se confruntă încă de la începutul războiului civil, în urmă cu peste doi ani, cu problema accesului la arme, pentru a se putea apăra împotriva armatei bine echipate a preşedintelui Bashar al-Assad.

Timp de mai mulţi ani, suedezul a fost imam într-una dintre principalele moschei suedeze, însă în ultimele 18 luni a ajutat opoziţia siriană şi a făcut trafic de arme, afirmă surse atât surdeze cât şi străine citate de post.

"Era foarte deschis în privinţa afacerilor privind aducerea de arme în Siria, în special în zona (oraşului) Homs", a declarat pentru postul de radio Raphaël Lefèvre, de la Universitatea Cambridge, care l-a intervievat în mai multe rânduri pe acest suedez în legătură cu traficul de armament. De asemenea, Lefèvre a scris despre fostul imam şi filierele organizaţiei sale prin care face trafic de armament într-un raport Carnegie, precizează postul. Cercetătorul precizează că suedezul i-a spus că a trimis arme în Siria prin organizaţia sa, ca oamenii să se poată apăra împotriva atacurilor regimului sirian.

De asemenea, organizaţia a postat pe canalul său de pe YouTube sute de clipuri în care apar luptători rebeli. Fostul imam conduce "afacerea", el asigurându-se că sunt cumpărate şi colectate arme în principal din Libia, dar şi din ţări europene ca Bosnia şi România, potrivit postului. Armele sunt transportate ulterior cu vaporul sau avionul în Turcia, de unde sunt introduse cu camionul în Siria, unde le sunt predate rebelilor.

Thomas Tjäder, un consilier politic de la Agenţia suedeză pentru Neproliferare şi Controlul Exporturilor (ISP), precizează că introducerea de arme în Siria este o infracţiune în Suedia şi se pedepseşte cu patru ani de închisoare. "Oricine trăieşte în Suedia sau oricine stă o perioadă îndelungată aici nu are voie să transporte arme fără să primească permisiunea noastră", a declarat Tjäder, subliniind că acţiunile cetăţeanului suedez, în acest caz, sunt ilegale.

Postul public de radio suedez precizează că a încercat să îl contacteze pe fostul imam, în mai multe rânduri şi în diverse modalităţi, dar fără rezultat.

Însă reporterii postului au reuşit să îl întâlnească pe Nazir Hakim, liderul oraganizaţiei suedezului. Hakim a confirmat pentru post că organizaţia primeşte fonduri din lume şi că aceşti bani sunt folosiţi pentru cumpărarea de armament. Dar, afirmă, Hakim, armele sunt cumpărate de la oameni din cadrul regimului sirian, ci nu din Balcani, Irak sau Libia. El a adăugat că organizaţia efectuează transporturi din Libia, dar de lapte, ci nu de arme.

Surse suedeze şi din străinătate, dar şi din cadrul nucleului organizaţiei, afirmă, însă, că de fapt este vorba despre transporturi de armament. De asemenea, cercetătorul universitar Raphaël Lefèvre afirmă că multă lume ştie despre traficul de armament. "Nu este un secret că grupul lui... acest grup trimite arme în Siria", subliniază el. 

Înainte de 1990, în vremea comuniștilor, România a avut relații extraordinare cu țări din Orientul Mijlociu, inclusiv cu Siria. Înainte de 1990 exportul de arme exista și era aproape legal. Probabil armele erau de proveniență românească”, a explicat reporterul Laurențiu Rădulescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...