Produse românești și produse din import de pe masa de Paște

Data publicării:
consum

Panettonele italienesc i-a cucerit acum mulţi ani pe români, iar mulţi dintre ei au uitat de cozonacul autohton cu nucă şi cacao.

„Românii au papilele gustative altfel decât europenii, dacă nu le place, ei nu se mai ating de produs”, susține Ştefan Pădure, reprezentantul Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc.

De Paşte, românii mănâncă 500.000 de cozonaci aduşi de peste graniţă, în special din Italia, pe lângă cei 7,4 milioane pregătiţi în cuptoarele locale.

„Jumătate din cozonacii vânduți în acest magazin vin din import. Spre deosebire de cozonacul tradițional, cel din Italia are aromă de portocale și cappuccino”, relatează Roxana Vântu, reporter Digi24.

„E cu arome și pentru gust, să vedem cum este. Am luat și românesc”, spune unul dintre clienții magazinului.

Nici legumele proaspete sau fructele nu sunt cultivate în grădinile noastre. 80% dintre ele vin din import. Ceapa din pieţe este adusă din Austria, iar usturoiul din China.

Multe din roşiile din pieţe în această perioadă sunt din Turcia şi Spania, iar morcovii şi ardeii - din Turcia sau Olanda. Merele sunt aduse şi ele din Polonia.

Nici măcar mieii nu sunt crescuţi în ţară, doar cei din pieţe vin de la fermierii români.

„Referitor la importurile de carne de miel din alte ţări membre UE, Bulgaria şi nu numai, hipermarketurile probabil că practică această politică. Dacă mă gândesc că acest produs se vinde doar în hipermarketuri putem să mergem la o variantă de 25%-30% din produsele care înseamnă carne de miel”, afirmă Dragoş Frumosu, reprezentantul Sindicatului din Industria Alimentară.

În această perioadă sunt sacrificaţi în jur de 4 milioane de miei. Vinul, în schimb, este în mare parte produs în podgoriile autohtone. 41% dintre români au avut un buget pentru masa de Paşte de maximum 500 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”