Propunere. Închisoare pentru educație sexuală

Data publicării:
scoala agerpres 13.1.2016

Tată a trei copii, social-democratul Ninel Peia spune că sunt elevi care au ajuns la psiholog, traumatizaţi de informaţiile despre sexualitate primite la şcoală.

Nu sunt împotriva educaţiei sexuale, dar eu, ca părinte, vreau să-mi dau acordul scris pentru că vreau să ştiu cine predă acea oră de educaţie sexuală copiilor mei, vreau să ştiu dacă acea persoană nu este cumva gay, vreau să ştiu dacă acea persoană e pregătită pentru aşa ceva şi ce conţine acea oră de educaţie sexuală”, declară Ninel Peia, deputat PSD, iniţiatorul proiectului.

Aşa că parlamentarul a depus un proiect care prevede că şcolile şi profesorii care predau educaţie sexuală, fără să aibă acordul scris al părinţilor, riscă amenzi sau chiar închisoare de până la 2 ani.

Inspectoratul Şcolar atrage atenţia că o astfel de lege, privind orele de educaţie sexuală, e inutilă.

„Numai cu aprobarea scrisă a părintelui se poate desfăşura acest opţional la nivelul unităţii de învăţământ, aprobare care este luată de obicei în luna mai, iunie precedent începutului viitorului an şcoalar”, spune Marian Banu, purtător de cuvânt al Inpsectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

„Există opţional care la nivel naţional a fost ales de 6 la sută dintre părinţi. Deci există educaţie pentru sănătate, care până la urmă nu înseamnă numai educaţie sexuală. Înseamnă şi educaţie alimentară, mişcare, sport”, afirmă Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi- Învăţământ Preuniversitar.

În schimb, ONG-urile fac apel la autorităţi pentru intrducerea obligatorie a cursurilor de educaţie sexuală în şcoli.

Educaţia sexuală în România nu se predă în momentul de faţă din punctul meu de vedere. Copiii rămân total neinformaţi, la hazardul a ceea ce află de pe internet, din televiziune, de la alţi prieteni şi de la părinţi, dacă părinţii au cumva curajul să depăşească anumite tabuuri”, spune Tudorina Mihai, activist civic .

Proiectul deputatului PSD urmează să intre în dezbaterea Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...