Protest pe centură, fără autorizaţie şi fără amenzi

Data actualizării: Data publicării:
greva taximetristi soseaua de centura 050916 (3)

Un protest neautorizat, dar anunţat de taximetrişti şi de Federaţia Transportatorilor, a blocat şoseaua de centură a Capitalei. Mai grav a fost că până şi echipajele de urgenţă ale pompierilor au fost prinse în coloana de camioane ale căror şoferi contestă scumpirea RCA.

Protestul taximetriştilor nu a fost autorizat. Maşinile galbene se târâiau, din când în când, câţiva metri, apoi se opreau din nou. În spatele coloanei de taximetrişti, maşinile pline de gunoi erau blocate de tirurile care ocupă ambele benzi de circulaţie.

La ora prânzului, centura Bucureştiului, din Berceni şi până în Glina, era blocată de protestatari. Câteva echipaje ale pompierilor au încercat zadarnic să-şi facă loc printre vehicule. E clar pentru toată lumea că dacă intervenţia ar fi fost una de viaţă şi de moarte, echipajele ar fi întârziat.

„Nu mi se pare normal, dar trebuie să se sesizeze cineva din Parlament”, găseşte un protestatar soluţia.

Protestul transportatorilor nu a fost autorizat. Aşa că şoferii nu s-au mai obosit să respecte legea. Au mers cu mai puţin de 10 kilometri pe oră. Iar numărul foarte mare al autovehiculelor a făcut ca, la un moment dat, traficul să se blocheze complet.

„Am blocat intrarea şi ieşirile din oraş ca să rezolvăm ceva cu şoferiile astea”, spune un participant.

Departe de protestul neautorizat au stat şi poliţiştii, care şi-au făcut apariţia abia atunci când spiritele s-au încins.

Maria Moiş, reporter Digi24: „După aproape două ore de stat pe loc, traficul s-a reluat aici, la kilometrul 38 al centurii Bucureşti. Coada s-a întins pe aproape 3 kilometri.”

Niciun şofer participant la protestul neautorizat nu a fost amendat. Jandarmii spun că nu aveau motive să intervină, de vreme ce protestatarii se aflau la volanul autovehiculelor. Poliţia rutieră ridică şi ea din umeri şi spune că legea era de partea protestatarilor care totuşi circulau, fie şi cu viteză redusă. Codul rutier permite însă sancţionarea oricărui şofer care circulă intenţionat cu mai mult de 10 kilometri sub viteza limită admisă pe tronsonul acelui drum.

Este pentru a doua oară în mai puţin de două zile când echipajele de salvare întârzie la intervenţii din cauza şoferilor indisciplinaţi. Sâmbătă, ambulanţele care încercau să ajungă la un accident produs pe autostrada Soarelui au fost blocate de şoferi care circulau pe contrasens pe banda de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...