Risc crescut de avalanşe în Munţii Bucegi şi Făgăraş

Data publicării:
zapada Mediafax Foto-Elena Craescu-1

Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu au anunţat că până vineri seară la ora 20.00 riscul producerii avalanşelor în masivele Făgăraş şi Bucegi este de trei pe o scară de la unu la cinci, fiind risc însemnat.

"Zăpada proaspătă, uşoară, este depusă peste plăci de vânt relativ recente şi peste straturile mai vechi, în general stabilizate. Zăpada de pe creste este în general viscolită, iar în zonele adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă pulver. La suprafaţă se întâlnesc şi structuri cu rezistenţă scăzută. Stratul nou depus, uşor, puţin stabilizat, poate aluneca cu uşurinţă peste straturile vechi mai stabile", au precizat reprezentanţii CMR Transilvania Sud Sibiu, scrie Mediafax.

Potrivit acestora, declanşarea avalanşelor este posibilă chiar şi la supraîncărcări slabe.

La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară 118 centimetri, iar la Vârful Omu 67 de centimetri.

Vineri după-amiază nu ninge nici la Bâlea Lac, nici la Vârful Omu, însă în cursul nopţii reîncep ninsorile, avertizarea de producere a avalanşelor putând fi prelungită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...