Şapte tineri furau cardurile turiştilor străini veniţi în Centrul Vechi din București și apoi făceau cumpărături cu ele

Data publicării:
mana care tine un card bancar sa faca plata la pos
Şapte tineri furau cardurile turiştilor străini veniţi în Centrul Vechi din București. Foto: Profimedia

Şapte tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti, sub acuzaţia că furau carduri de la turişti străini aflaţi în Centrul Vechi al Capitalei.

Potrivit unor surse judiciare, tinerii acţionau în grup în zona veche a Capitalei şi furau cardurile turiştilor străini. Apoi mergeau în magazine şi cumpărau diverse produse, având grijă ca valoarea cumpărăturilor să nu treacă peste limita necesară utilizării PIN-ului, potrivit Agerpres.

Poliţiştii bucureșteni au pus în executare, joi, opt mandate de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prejudiciul fiind de aproximativ 7.000 de euro, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.

În perioada mai 2023 - august 2023, mai mulţi tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, ar fi acţionat împreună, în minigrupuri, în baza unor înţelegeri prealabile, și ar fi furat carduri bancare de la turiști străini.

Din cercetări, s-a stabilit că tinerii ar fi efectuat mai multe plăţi, la diverşi agenţi economici, prin utilizarea frauduloasă a unor carduri bancare, pe care le-ar fi folosit în efectuarea mai multor tranzacţii financiare, fără consimţământul titularilor, accesând totodată, fără drept, serverele instituţiilor bancare emitente ale cardurilor, precum şi sistemele informatice ale POS-urilor la care s-au efectuat operaţiunile.

La percheziţii au fost găsite telefoane mobile, o armă albă, mai multe sume a căror provenienţă nu a putut fi justificată, precum şi patru pungi, având aproximativ 500 de grame, în interiorul cărora se afla o substanţă albă pulverulentă, susceptibilă de a avea în componenţă substanţă cu efect psihoactiv.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...