Șase luni de tragedia din #Colectiv. Supraviețuitor: Au fost momente groaznice, de iad. Amintirile vor rămâne toată viața

Data publicării:
victime colectiv

Părinţi, rude şi prieteni ai celor care au murit în tragedia de la Colectiv au venit să le aducă un omagiu, la şase luni de la tragedie. Supravieţuitorii au venit să îi omagieze pe cei pierduţi în incendiu.

- Este extrem de greu să văd fotografia prietenei mele, Teodora, care a murit acolo... aici, printre lumânări şi să îmi aduc aminte din nou că au murit aici 64 de oameni.

- Am fost unul din norocoşii care au reuşit să iasă. Momentele de atunci au fost groaznice. Momente de iad, urlete de iad, amintiri care vor rămâne toată viaţa.

Pe buzele tuturor se regăseau întrebări legate de infecţiile din spitale, din cauza cărora mulţi dintre cei care au supravieţuit nopţii de 30 octombrie s-au stins apoi în saloane.

- Toată lumea vrea să afle adevărul, ce s-a întâmplat acolo, de ce au murit atâţia oameni, atât atunci, cât şi cei care au murit în spitale.

- E vorba de sistemul în care am trăit şi trăim de atâţia ani, 25 de ani după revoluţie, mă refer la cel corupt, la corupţie. Eu personal am avut două bacterii şi am stat în comă în spital din cauza acestor două bacterii luate în România.

Victimele au fost omagiate şi de oameni fără legătură directă cu tragedia.

- Singura speranţă este să încerc să schimb ceva, să facem ceva pentru copiii noştri.

La jumătate de an de la incendiul soldat cu 64 de morţi şi peste 100 de răniţi, primul dosar deschis a fost trimis în judecată.

Patronii clubului, dar şi cei ai firmei de efecte pirotehnice care au montat artificiile de la care au pornit flăcările vor fi judecaţi pentru ucidere din culpă şi nerespectarea normelor de siguranţă.

Alte două dosare sunt încă în cercetări - cel al avizelor date de primărie pentru funcţionarea clubului, dar şi ancheta ce îi vizează pe pompierii care au fost în club, dar nu au raportat neregulile. 

Citiți și

Patriarhia Română: Parastasul la șase luni de #Colectiv va avea loc pe 9 mai

#Colectiv: 139 de persoane și 11 spitale s-au constituit părți civile în proces

RECHIZITORIU #COLECTIV | 174 de pagini despre moarte, nepăsare şi erori

64 de lumânări au fost aprinse în faţa DNA 

FOTOGALERIE. Cum arăta clubul Colectiv după incendiu

RAPORT EXCLUSIV | Filmul tragediei din #Colectiv: au avut 153 de secunde ca să se salveze

#Colectiv. Un nou bilanț: 64 de morți

#Colectiv | Ce trebuie să se schimbe în sistemul medical

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...