Șeful IPJ Constanța, accidentat pe motocicletă. Autorul este un bărbat de 78 de ani

Data publicării:
masina de politie_fb

Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța a fost rănit ușor într-un accident produs sâmbătă în localitatea Mangalia. Comisarul șef Constantin Dancu se afla pe motocicletă și a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat de 78 de ani.

Potrivit IPJ Constanța, accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 14.00, pe strada Oituz din Mangalia. Polițiștii susțin că accidentul a fost provocat de șoferul unei mașini care nu a respectat indicatoarele rutiere.

„Un bărbat de 78 de ani a condus un autoturism pe strada Oituz din municipiul Mangalia, dinspre Geamie către Liceul Economic și, ajungând la intersecție cu strada Ștefan cel Mare, nu a respectat semnificația indicatorului oprire, astfel că a pătruns în intersecție, unde a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de inspectorul șef al IPJ Constanța, comisar șef Constantin Dancu”, au transmis polițiștii constănțeni, potrivit Mediafax.

Aceștia mai spun că șeful IPJ Constanța a fost rănit ușor în urma impactului.

„Inspectorul șef se afla în timpul liber și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost recoltate probe biologice de sânge”, au mai arătat reprezentanții IPJ Constanța, într-un comunicat de presă.

Și șoferul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Acesta nu a fost rănit.

Editor web: George Costiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”