Stareţ de la Mânăstirea Cotmeana, cercetat pentru zece capete de acuzare

Data publicării:
staret comana

Reporter: E normal să blestemaţi o credincioasă în slujbă?

Preot: Arză-te-ar focul şi pe tine!

Reporter: Ăsta-i comportament de preot?

Preot: Băi, du-te în păcatele mele şi lasă-mă în plata Domnului! Du-te la măturătoare, acolo, nu la mine! Cu mine n-aveţi ce discuta cât voi mai sta în Argeş!

Reporter: Dar Parchetul...

Preot: Taci odată! Nesimţito!

Reporter: Parchetul a început urmărirea penală.

Preot: Taci odată!

Aşa a reacţionat stareţul mănăstirii Cotmeana când jurnaliştii au vrut să-l întrebe de problemele pe care le are cu legea. Credincioşii aflaţi în curtea lăcaşului de cult i-au sărit imediat în apărare.

Alţi enoriaşi vorbesc la superlativ despre părinte şi spun că l-au văzut săvârşind adevărate miracole.

„Are facultăţi, două doctorate, două masterate, diplome de excelenţă, crucea patriarhală şi este cel mai bun exorcist din Europa”, spune un enoriaş.

„Eu am fost bolnavă, mă durea de simţeam că-mi plesnesc nervii, vasele de sânge în cap. Nouă masluri mi-a dat. Încet-încet mi-a trecut durerea de cap. N-am luat o pastilă”, spune o credincioasă.

„De ce judecaţi un om doar după copertă şi nu pătrundeţi în esenţă, coperta poate este puţin murdară, cu blesteme, cum spuneţi dumneavoastră”, mai spune un localnic.

Stareţul riscă să fie judecat şi de instanţele lumeşti, pentru că procurorii îl cercetează penal.

Punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Boiciuc Ioan, stareţ al mănăstirii Cotmeana, Argeş, pentru nouă infracţiuni de purtare abuzivă şi o infracţiune de distrugere. Inculpatul a fost audiat în prezența avocatului şi nu a recunoscut nicio faptă”, a declarat Mihai Valentin, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Acuzaţiile vin din partea unei familii din Curtea de Argeş, ai cărei membri povestesc că au fost agresaţi de slujitorul Domnului pentru că au îndrăznit să-i ceară înapoi 2.600 de lei. Banii ar fi fost plătiţi pentru acatiste. Oamenii s-au rugat ca cel de-al doilea copil al lor să vină pe lume sănătos, însă s-a născut cu o malformaţie, aşa că au cerut banii înapoi.

Potrivit anchetatorilor, stareţul nu doar că i-a înjurat pe părinţi - i-ar fi rupt bluza mamei şi l-ar fi lovit şi pe bebeluşul în vârstă de o lună.

Superiorii părintelui nu au putut fi contactaţi pentru a comenta comportamentul lui.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...