Studenții de la Horticultură pregătesc Castelul Peleș pentru ziua de 10 mai

Data publicării:
castelul peles site peles

De reamenajarea grădinilor Castelului Peleș se ocupă 40 de studenţi de la Facultatea de Horticultură. Studenții îşi pun toată pasiunea şi priceperea la bătaie pentru a da o nouă faţă grădinilor de la Peleş.

„Vegetaţia fiind foarte îmbătrânită, nu a beneficiat până acum de lucrări profunde de specialitate. S-au făcut lucrări de specialitate, dar un pic, am zice, mai la suprafaţă”, a spus lectorul universitar Vera Dobrescu.

Este nevoie de multă muncă şi atenţie, pentru că grădinile de la castel au ele însele valoarea unui monument istoric. O echipă separată se ocupă cu documentarea şi cercetarea în arhive.

„Învăţăm lucruri noi, este foarte bine că învăţăm să facem aceste lucruri aici unde este un monument foarte important şi este foarte plăcut pentru noi”, a spus studenta Bianca Sateriu.

„Este o onoare să lucrăm aici la Sinaia, pe Domeniul Regal, trebuie să lucrăm cu grijă", a adăugat studentul Florin Crețu.

„În domeniul acesta, practica conteaza în special şi sperăm să ne perfecţionăm", a adăugat Alexandru Răuț.

„În zona peluzei centrale, de exemplu, avem pârâul clasic, care anul trecut, la prima intervenţie, nici nu se mai identifica albia lui, anul trecut l-am scos un pic la lumină. Anul ăsta, o să continuăm şi mergem un pic mai sus, dincolo de pod până la cascada regelui Ferdinand", a spus Vera Dobrescu.

Studenţii de la Universitatea de Agronomie fac practică şi la situl de la Floreşti Prahova, acolo unde au loc lucrările de restaurare a Palatului Cantacuzino.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...