SUSPICIUNI. Grupări de crimă organizată ar fi fraudat fonduri europene

Data publicării:
19112012 20orban-34189

Ministrul a amintit în context de investigațiile DIICOT în cazul fraudelor bancare, în care suspiciunile s-au extins și în cazul unor fonduri europene. Aceste probleme „pot să existe și ca urmare a unor politizări, dar și ca elemente de crimă organizată”, a spus Leonard Orban. „Am spus că există anumite suspiciuni, dar de la supiciuni până la certitudini există o cale foarte lungă”, a subliniat, însă, ministrul.

El a explicat că politizarea poate fi înțeleasă prin promovarea unor oameni în sistem, astfel încât să răspundă la unele cereri de partid – de pildă, să gestioneze discreționar cereri de rambursare - , dar a insistat că, de când a preluat conducerea ministerului, s-a opus oricăror tentative de acest fel. Ministrul a accentuat că nu se poate pune semn de egalitate între politizare, fraude și achiziții publice.

Nu s-a decis de unde vor fi luați banii pentru corecții

Ministrul a recunoscut s-a încetățenit un sentiment de descurajare în privința accesării fondurilor europene, din cauza birocrației și a problemelor cu programele operaționale. Totuși, pe anumite axe există un interes mai mare de accesare a fondurilor europene, a spus Leonard Orban.

Elatrage atenția că proiectele din domeniul gestiunii apelor, de pildă, sunt dificil de realizat, necesită mult timp pentru implementare și există pericolul să nu poată fi duse până la capăt, iar în 2015, România să fie nevoită să dea bani înapoi.

Pe de altă parte, ministrul a declarat că încă nu s-a decis de unde vor fi luați banii pe care România îi va da în cadrul corecțiilor financiare acceptate de Comisia Europeană în cazul proiectelor cu nereguli. Orban a arătat că fiecare proiect va fi verificat individual și se va decide corecția financiară, dar încă nu se știe dacă banii vor fi luați de la buget sau vor fi căutați responsabili individuali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
În ce stare era Irinel Columbeanu, înainte de a ajunge la azil: „Nu mâncase de 6 zile. L-au luat de pe o...
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
La asta nu s-ar fi gândit nimeni. Cine este actrița celebră pe care ar fi pus ochii Tom Cruise: „Vrea să...
Adevarul
Cățelul încăpățânat: Cum a transformat un Golden Retriver o simplă plimbare într-o adevărată aventură...
Newsweek
De unde provine expresia „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul"? Ce însemna inițial?
Digi FM
Heidi Klum, mai sexy ca niciodată! Imagini incendiare la piscină, fără haine, doar cu pereche de ochelari și...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Lui Charlie Sheen i s-au aprins din nou călcâiele după Denise Richards? Pozele pline de senzualitate postate...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia