Sute de sirieni protestează în Capitală, la doi ani de la izbucnirea conflictelor din Siria

Data publicării:
15032013 20proteste 20siria-55056

Sute de sirieni strigă și scandează că vor eliberarea și pacea în Siria. Aceștia protestează împotriva atrocităților petrecute pe parcursul celor doi ani de când au început conflictele în care peste 70.000 de oameni și-au pierdut viața, iar un milion s-au refugiat în țările vecine.

Un reprezentant al comunității siriene din România a spus pentru Digi24 că acest grup de sirieni a ieșit astăzi în stradă pentru a rememora doi ani de zile de la începerea revoluției siriene, care a început cu primăvara arabă, împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

„(Protestăm – n.red.) împotriva unui dictator criminal care ne ucide. E ceva de neimaginat, a distrus orașe întregi, șapte milioane de refugiați din Siria care sunt în afara granițelor și înăuntru. Ne-a omorât cu sânge rece, el cu miliția lui ne urmărește pe toate străzile din Siria”, spune reprezentantul comunității siriene din România.

El a mai spus că sirienii s-au refugiat din orașe și nu sunt telefoane pentru ca aceștia să spună ce se întâmplă și să ceară sprijin internațional pentru copii și răniți.

„E o țară care sângerează, fără niciun sprijin internațional. Noi cerem comunității naționale să ne sprijine, să ne sprijine oamenii civili care n-au niciun armament în mâinile lor. Vrem un sprijin care să ne scape de un dictator care cu armata și cu tatăl lui a ocupat Siria 40 zeci de ani”, adăugă acesta.

El a mai cerut oficialităților române să ajute și să trimită ajutoare, medici la granița Turciei cu Siria pentru răniți.

Citiți și Siria, doi ani de la începerea conflictelor. Digi24 a filmat drama refugiaților sirieni

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...