Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, internat cu multiple traumatisme

Data actualizării: Data publicării:
12375113_1499143680388817_1659327089600400031_o
Foto: Facebook

Tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, Ovidiu Popescu, aflat alături de fiica sa pe munte în momentul producerii avalanşei din Munţii Retezat, este internat la Spitalul Municipal Hunedoara cu multiple traumatisme, fiind singura persoană care a rămas în unitatea spitalicească din grupul celor cinci persoane care au supravieţuit căderii masive de zăpadă.

12375113_1499143680388817_1659327089600400031_o
Foto: Facebook

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Hunedoara, directorul medical Barna Bende, a declarat, duminică, pentru News.ro că trei persoane au fost transportate la spitalul din Hunedoara, în urma accidentului de pe munte, petrecut sâmbătă după-amiază, în care şi-au pierdut viaţa cei doi adolescenţi alpinişti Dor Geta popescu şi Erik Gulacsi.

”Aseară (n.r. - sâmbătă seară) trei persoane au fost aduse la Spitalul Municipal Hunedoara. Este vorba despre un bărbat şi două femei cu vârste cuprinse între 39 şi 54 de ani. Li s-au făcut investigaţii, radiografii, consulturi, iar cele două femei au rămas la UPU sub supraveghere, însă dimineaţă au fost lăsate să plece pentru că nu au necesitat internare”, a declarat medicul Barna Bende.

Potrivit aceleiaşi surse, în schimb, Ovidiu Popescu, în vârstă de 54 de ani, tatăl fetei decedate, a rămas internat la Chirurgie pentru supraveghere.

"El este policontuzionat cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic, contuzie de şold, toate pe partea stângă. Este stabil şi nu cred că va sta foarte mult internat”, a mai declarat medicul Barna Bende.

Potrivit medicilor, alte două persoane, tatăl şi sora lui Erik Gulacsi, celălalt adolescent mort, de asemenea, pe munte, în urma avalanşei, au fost transportaţi la Spitalul din Haţeg, pentru îngrijiri medicale, însă nu au necesitat internare.

Avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat a surprins şapte persoane, cinci dintre acestea fiind rănite. În avalanşă, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, cei doi adolescenţi alpinişti renumiţi, având la activ numeroase recorduri mondiale şi europene, şi-au pierdut viaţa.

Duminică dimineaţă, salvatorii au urcat din nou pe munte pentru a încerca să coboare trupurile celor doi copii care au murit izbiţi de stânci în timpul avalanşei.

”Sunt 18 salvamontişti şi cinci jandarmi care au urcat la primele ore ale dimineţii pe munte pentru a recupera cele două trupuri ale copiilor decedaţi, însă traseul va dura 10 - 12 ore. Pe timp de vară traseul se face în patru ore, dar acum este dificil, mai ales că a pornit şi viscolul”, a declarat şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Bodean a mai precizat că grupul celor şapte surprinşi de avalanşă era un grup individual faţă de grupul celor 51 care făceau parte dintr-o şcoală de ghizi. Iniţial, urmare a apelului la numărul de urgenţe 112, s-a crezut că este vorba despre un singur grup.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...