Taxa pe stâlp va fi redusă din 2015. Calculele ministrului Ioana Petrescu

Data publicării:
ioana

Taxa pe construcţiile speciale va fi redusă de la 1,5 la 1 la sută din valoarea de inventar a clădirii.

Modificările pe care le-a prezentat prim-ministrul ieri se aplică de anul viitor. Vrem să avem aceasta lege în Monitorul Oficial la sfârşitul lui septembrie, pentru că în planul lor de afaceri să se găsească această taxă”, a declarat ministrul Ioana Petrescu, la Adevărul LIVE.

Banii nu vor mai merge la bugetul de stat, aşa cum se întâmplă acum, ci la primării. Problema se pune acum cine va încasa banii în cazul ţevilor care tranzitează mai multe localităţi.

„O sondă mai mult ca sigur e într-un singur UAT (unitate administrativ – teritorială) şi ştiu valoarea ei. Dar măcar să aibă posibilitatea unui calcul foarte simplu, dacă lucrurile devin foarte complicate pe diverse UAT-uri. Deci, dacă, de exemplu, o ţeavă trece prin trei comune, cum calculează firma respectivă ce parte din ţeava respectivă, cu impozitul aferent părţii respective, o plăteşte la fiecare comună”, a afirmat Ioana Petrescu.

Ministrul Finanţelor se laudă că scăderea acestei taxe reprezintă o reducere a poverii fiscale. Taxa pe stâlp a fost introdusă însă de actualul Guvern, la începutul anului.

„La fel cum reducem cu 5 puncte procentuale CAS, reducem cu 0,5 puncte procentuale taxa pe construcţiile speciale, deci 33% din taxă se reduce. O văd ca pe o reducere a fiscalităţii”, a spus Ioana Petrescu.

Statul a încasat până acum, din taxa pe stâlp, jumătate de miliard de lei, adică atât cât prevăzuse pentru întreg anul 2014. Iar companiile mai trebuie să plătească o tranşă, până la 25 septembrie. Banii plătiţi statului de companii au fost însă luaţi din bugetele pentru investiţii. Iar acest lucru a avut o contribuţie majoră la intrarea economiei în recesiune tehnică, la jumătatea anului, spun specialiştii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...