Trei falși polițiști, reținuți în București

Data publicării:
politia

Poliţişti din Capitală au reţinut trei bărbaţi, după ce i-au prins în flagrant imediat după săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, respectiv complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi complicitate la tentativă de înşelăciune, informează DGPMB.

Potrivit sursei citate, cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la audieri, extinzându-se investigaţiile.

DGPMB anunţă că, în perioada aprilie - mai, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a celor trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 43 şi 64 de ani, membri ai unui grup specializat în comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale.

La data de 14 mai, unul dintre cei trei, în vârstă de 48 de ani, a fost prins în flagrant imediat după ce a abordat doi cetăţeni străini şi sub pretextul că ar fi turist.

El le-a solicitat indicaţii cu privire la o unitate hotelieră, moment în care bărbatul de 43 de ani, declinându-şi calitatea falsă de poliţist, le-a solicitat să prezinte documentele şi banii pe care îi deţin asupra lor, iar, după verificare, le-a înapoiat.

În acest timp, cel de-al treilea bănuit a supravegheat în permanenţă, pentru a se asigura că nu sunt descoperiţi de către organele de poliţie ori alte persoane.

Cei trei bărbaţi au fost imobilizaţi şi conduşi la audieri.

Extinzându-se investigaţiile, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 48 de ani, aflându-se, în data de 15 aprilie, în zona unei pieţe din Sectorul 1, prezentându-şi calitatea falsă de poliţist, ar fi deposedat o femeie de suma de 600 lei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi uzurpare de calităţi oficiale, respectiv tentativă la înşelăciune, faţă de bărbatul de 64 de ani, iar faţă de ceilalţi doi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la uzurpare de calităţi oficiale şi complicitate la tentativă de înşelăciune, cu cei trei în stare de reţinere.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A murit soția lui Iosif Rotariu! Care au fost ultimele cuvinte pe care aceasta i le-a adresat fostului...
Pro FM
Autopsia secretă a lui Elvis Presley. Care ar fi adevărata cauză a morții legendarului cântăreț
Film Now
Blonda despre care Kevin Costner spune că e o "frumusețe incontestabilă" și "o mare actriță". Cum i-a întors...
Adevarul
Cele mai bune conserve pentru micul dejun. Deși stigmatizate, sunt adesea mai nutritive decât multe alimente...
Newsweek
Polonia va conduce o coaliție, care să apere cu avioane Ucraina. Se va zbura de la Kogălniceanu?
Digi FM
Andreea Bălan, adevărul despre cearta cu Andreea Antonescu. Cele două artiste au rupt din nou prietenia: „Mi...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Fiica cea mică a lui Brad Pitt pare să taie total legăturile cu tatăl ei. Gestul public al adolescentei de 15...
UTV
Livia Eftimie a postat primul mesaj dupa divortul de Catalin Bordea. „Cateodata iti vine sa mori. Doar pentru...