Un bărbat și-a incendiat mașina în fața Consiliului Superior al Magistraturii

Data publicării:
masina 1

Incendiul a fost anunţat pompierilor în jurul orei 11:00. Cei care se aflau pe Calea Plevnei au văzut flăcările şi s-au speriat. Au crezut că maşina va sări în aer. Proprietarul însă, un bărbat de 66 de ani din Alexandria, părea foarte liniştit.

Martorii spun că bărbatul a parcat maşina pe mijlocul drumului. Fără să se grăbească s-a dat jos şi s-a dus pe trotuar. În urma sa autoturismul a fost cuprins de flăcări”, relatează Bogdan Ocnaru, reporter Digi24.

Pompierii au ajuns la locul incendiului în câteva minute.

„În momentul în care au ajuns echipajele de pompieri nu era nimeni în maşină, incendiul se manifesta violent, în habitaclu autoturismul fiind distrus aproape în totalitate”, a declarat Adrian Marin, ofiţer de presă ISU Bucureşti.

Martorii au spus că proprietarul a privit de pe marginea drumului intervenţia pompierilor, timp în care a strigat că este nedreptăţit într-un proces civil. De pe trotuar l-au ridicat şi poliţiştii.

Urmează să se stabilească dacă a fost un act cu voinţă asupra incendierii. În acest moment se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs incendiul, cercetări care se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, blocarea cu intenţie a căilor de acces auto”, a declarat Diana Sarca, purtător de cuvânt Poliția Capitalei.

Bărbatul a fost dus la secţia 20 pentru audieri. Traficul a fost restricţionat în zonă până când epava autoturismului, un Opel înmatriculat în Olt, a fost ridicată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...