Un copil de 2 ani, salvat de un polițist aflat în timpul liber. Agentul a intervenit când a auzit strigătele de ajutor ale mamei

Data actualizării: Data publicării:
politia romana ecuson

Un polițist din Prahova pe nume Vintilă Georgian, aflat în timpul liber, a salvat, duminică, viața unui copil de 2 ani care s-a înecat cu mâncare și era inconștient, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit Poliției Prahova, în timp ce se afla pe raza localității Moara Domnească, agentul șef principal Vintilă Georgian de la Serviciului Acțiuni Speciale, a auzit strigătele unei femei care cerea ajutor pentru fiul său de 2 ani, aflat în stare de inconștiență.

„Polițistul a intervenit prompt și i-a aplicat copilului manevra specifică în caz de obstrucție a căilor respiratorii. Sub privirile disperate ale mamei, agentul nu s-a oprit nicio secundă, știind că în joc e viața unui copil, și astfel, micuțul a început să respire din nou”, au precizat polițiștii.

Ulterior, copilul fost preluat de un echipaj SMURD iar în prezent se află în afara oricărui pericol.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...