Un român dispărut în Germania a fost, de fapt, bătut de șoferul de microbuz și abandonat pe drum fără bani și telefon. Cum a fost găsit

Data actualizării: Data publicării:
doi barbati si o femeie
Ovidiu Daniel Pintilii împreună cu românii care l-au găsit FOTO: Facebook/ Voluntari în Europa

Un bărbat din Botoșani, care a plecat din Austria spre casă înainte de Revelion, a dispărut fără urmă în Germania. Alarmată că nu mai avea niciun semn de la el, familia a anunțat poliția. În același timp, mai mulți români s-au activat pe rețelele sociale și au distribuit informații despre el. Într-un final, el a fost găsit după 9 zile de un român care l-a recunoscut din postările de pe internet. Acum, botoșăneanul povestește coșmarul prin care a trecut în toată această perioadă.

Ovidiu Daniel Pintilii, de 38 de ani, era la muncă în Austria, iar pe data de 27 decembrie a plecat spre țară, cu un microbuz. Apropiații au aflat de la el că a ajuns în Germania, țară în care nu ar fi trebuit să ajungă, apoi nu au mai știut nimic de el și l-au dat dispărut, anunțul fiind postat și pe pagina web a Poliției Române.

Anunțul despre dispariția lui a fost postat și pe grupul de Facebook Voluntari în Europa și pe data de 7 ianuarie un român din Germania l-a recunoscut. Gabriela Stănculescu, unul din administratorii grupului, a povestit ce s-a întâmplat cu Ovidiu în toată această perioadă:

L-am găsit după 9 zile! A plătit la o firmă de transport 180 € să plece din Austria la Botoșani, s-a trezit plimbat prin toată Germania de transportator și a luat atitudine, cerând explicații șoferului și protestând. Drept urmare a fost agresat verbal și fizic (bătut), l-a dat jos în peco din Bad Rappenau, fără bagaje, doar cu buletinul, 50 € în buzunar și telefonul descărcat, fără încărcător și nevorbitor de germană sau engleză.

Povestea e lungă …a mers pe jos zeci de km, a ajuns la Kaufland Heilbronn, și-a vândut ceasul cu 30€ ca să poată mânca, a cerut ajutor oamenilor fără nici un rezultat.

Datorită vigilenței unei persoane care a văzut distribuirile voastre peste tot, Ovidiu a fost localizat azi dimineață lângă un restaurant din Neckarsulm. În loc să fie anunțată poliția am fost anunțați noi și familia, ne-am activat imediat și împreună cu Dan Motoc l-am recuperat”.

roman2
Ovidiu Daniel Pintilii a plecat din Austria spre România pe 27 decembrie FOTO: Facebook/ Voluntari în Europa

Ovidiu a fost găzduit de românul care l-a găsit, iar administratorii grupului de Facebook au organizat și o strângere de fonduri pentru ca el să-și scoată un certificat medico-legal care să dovedească faptul că a fost agresat. Românul urmează să se întoarcă în țară și va depune plângere împotriva firmei de transport.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...