UTILITAR. Cum puteți verifica corectitudinea facturilor

Data publicării:
factura incalzire-45850

Începeți prin a verifica valoarea facturilor lunare la furnizori și sumele introduse la plată pe lista de la avizier. Orice diferenţă trebuie justificată cu documente.

Un alt indicator important sunt datoriile către furnizori, precum Compania de Apă, de Salubritate sau cea de Electricitate. O simplă adunare vă poate da valoarea totală a datoriilor către acești furnizori.

Trebuie să fim atenţi și la fondul de rulment. Suma strânsă în acest scop trebuie să se regăsească fie în contul, fie în casieria asociaţiei. În caz contrar, fie a fost folosită deja de administratorul blocului, fie a a ajuns în contul său personal. Ca să verificați acest lucru, apelați la președintele sau la cenzorul asociaţiei de proprietari, pentru că aceștia sunt obligați să răspundă la solicitările dumneavoastră.

Tot cu ajutorul preşedintelui sau al cenzorului puteți verifica dacă facturile pentru lucrări de reparaţii sau achiziții de bunuri administrative precum țevi, conducte sau materiale sunt reale. Adică, dacă acestea sunt depozitate undeva sau dacă lucrările de reparații a fost cu adevărat realizate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...