VIDEO. Tânăr dezbrăcat, bătut de polițiști în București

Data publicării:
preview batut

Mărturia unei persoane care a asistat la această scenă:

Mă deplasam din zona Unirii spre Piaţa Alba Iulia. În timp ce mă apropiam de semaforul de la intersecţia Bulevardului Unirii cu Bulevardul Mircea Vodă am sesizat ca erau mai multe maşini de poliţie oprite. Ceea ce mi-a atras atenţia era faptul că o persoană era ghemuită pe trotuar şi unul dintre poliţişti aparent fie o loveşte, fie cel puţin o împinge din spate cu piciorul.

Am asistat la nişte scene aş putea spune de coşmar sau cel puţin mai rar întâlnite. Chiar m-a deranjat profund modul în care poliţia a tratat o persoană care era deja încătuşată. Chiar dacă opunea rezistenţă modul în care bătaia de joc la care era supusă persoana respectivă aş putea spune că m-a şocat.

Persoana era încătuşată la picioare, se poate vedea destul de clar din imagini ca nici nu putea să fugă. La un moment dat a plecat din zona de pe trotuar şi a ajuns în zona din mijlocul intersecţiei. Era încătuşată şi la picioare si la mâini, complet dezbrăcată. Prezenta şi urme de sânge, cel puţin pe partea din spate. Poliţiştii fie în stropeau cu apă, turnau sticle de apă pe el şi la un moment dat l-au luat de la cătuşele de la picioare şi de mâini cu capul în jos şi l-au agăţat efectiv ca pe un animal de un stâlpişor de pe trotuar.

Nu ştiu dacă acei martori erau efectiv cetăţeni ca şi mine sau erau angajaţi ai poliţiei.Ce m-a frapat e că n-am văzut un echipaj de salvare SMURD sau salvarea Municipiului Bucureşti. Pentru că persoana era aparent rănită sau avea anumite probleme de o anumită natură pe care nu le pot enumera eu în acest moment.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...