Zeci de mii de constănțeni au rămas fără apă din cauza lucrărilor la o benzinărie

Data publicării:
conducta apa oameni mediafax

ACTUALIZARE 12.52. Doi experţi independenţi au ajuns miercuri dimineaţă în zona avariei pentru a face evaluările pentru execuţia lucrărilor, dar şi pentru pierderile de apă suferite de regia de apă.

Din primele estimări, valoarea reparaţiilor se ridică la aproximativ 800.000 de lei, lucrările presupunând înlocuirea unui tronson din magistrală pe o lungime de aproximativ 20 de metri, dar şi realizarea ancorajului de protecţie din beton armat.

Purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa, Irina Oprea, a precizat că lucrările de reparaţii vor dura mai mult pentru că betonul turnat are nevoie de cel puţin 10 - 12 ore pentru a se întări.

"În condiţiile în care, din punct de vedere tehnic, nu mai există şi alte avarii ascunse pe tronsonul magistralei în zona avariei, specialiştii estimează finalizarea lucrărilor în cursul acestei nopţi", a spus reprezentantul RAJA.


Reprezentanţii societăţii de apă spun că de vină pentru avaria produsă pe magistrală este firma care construieşte în zonă o benzinărie şi care nu are avizul necesar de la RAJA. În ultimele trei săptămâni, constructorul a fost somat, în repetate rânduri, să realizeze un proiect care să prevadă şi lucrări de protecţie a conductei.

Pe data de 8 li s-a trimis notificare prin executorul judecătoresc pentru a stopa imediat lucrările. Pe data de 9, societatea RAJA a notificat Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru a interveni şi a-şi face datoria. După cum vedeţi, au trecut 12 zile şi şi-au făcut datoria, între ghilimele”, spune Felix Stroe, directorul general al SC RAJA SA Constanţa.

Muncitorii au continuat să sape, iar magistrala a cedat.

Reprezentanţii RAJA spun că, în cel mai optimist scenariu, furnizarea apei reci va putea fi reluată de joi. Avaria a afectat şi cel mai mare producător de pâine şi produse de panificaţie din judeţ, însă fabrica va fi alimentată cu apă în regim de urgenţă prin sistemul vechi de conducte care a fost conservat de societate.

Din conducta spartă a curs atât de multă apă încât două rezervoare, folosite pentru stocarea produselor petroliere, care erau îngropate în zonă, au fost pur şi simplu scoase din pământ.

Conducerea RAJA va face plângere penală constructorului pentru distrugere, urmând ca acesta să suporte reparaţiile, dacă va fi găsit vinovat. Pierderile estimate de conducerea RAJA se ridică la 600.000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
Cum a cucerit planeta unul dintre cei mai de succes dăunători din lume
Pro FM
Christina Aguilera, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi rapid. Într-un body mulat pe corp, e...
Film Now
Filmul care a câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes 2024. Greta Gerwig: Este magnific. Ne-a frânt inimile
Adevarul
Nu mai știm să spunem „nu". De ce tremură părinții în fața copiilor
Newsweek
VIDEO Taiwanul învață Ucraina cum să-și ascundă avioanele F-16. Nici China nu le găsește
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Cinci alimente comune care pot fi mortale pentru animalele de companie. La ce trebuie să aibă grijă...
Film Now
Keanu Reeves, îndrăgostit până peste cap de Alexandra Grant. Cum a fost surprins actorul din „Matrix” alături...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...