Fete sechestrate și ținute cu cătușe în locuințe din București. Un bărbat le obliga să facă bani pentru el din prostituție și videochat

Data actualizării: Data publicării:
prostitutie, prostituata, trafic de persoane
Fete înșelate prin metoda loverboy. Foto: Getty Images

Două minore au fost sechestrate în București și ținute cu cătușe de către un bărbat care le-a obligat să practice prostituţia şi videochat.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru trafic de minori, ancheta fiind coordonată de procurorii DIICOT Ploieşti.

Bărbatul este acuzat că, în lunile mai-iunie 2023, a recrutat, transportat şi ținut două minore în imobile închiriate din municipiul Bucureşti, în scopul obţinerii unor beneficii materiale prin exploatarea sexuală a acestora.

Una dintre fete a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu mai multe persoane, racolate fie prin intermediul anunţurilor, fie direct de către inculpat. Cea de-a doua a fost obligată să presteze servicii de videochat pe o platformă online, iar banii erau luați de acuzat, scrie Agerpres.

"În activitatea de exploatare, inculpatul a profitat de starea de vulnerabilitate a uneia dintre victimele minore cauzată de situaţia sa familială (plasament la asistent social) şi, sub pretextul unei relaţii sentimentale, a determinat-o, în mod repetat, să revină în Bucureşti unde a fost depistată la data de 27.08.2023 în urma măsurilor investigativ-operative întreprinse de poliţiştii BCCO Ploieşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigaţii Criminale şi al celor din cadrul Secţiei 21 Poliţie Bucureşti", arată anchetatorii.

Potrivit acestora, pe timpul nopţii, precum şi în momentele în care, pe timp de zi, inculpatul nu putea supraveghea victimele, a procedat la imobilizarea acestora folosind o pereche de cătuşe achiziţionată online.
 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
Cine sunt cei 1.300.000 pensionari ce nu vor avea pensia imărită următorii ani? Vin procese!
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...