FOTO. Anchetă în cazul incendiului de la Episcopia Greco-Catolică din Oradea. Pagubele sunt uriaşe

Data actualizării: Data publicării:
a doua zi dupa incendiu Episcopia Greco Catolica Oradea (5)

O comisie formată din pompieri, poliţişti, reprezentanţi ai Episcopiei Greco-Catolice de Oradea şi ai Primăriei se află în această dimineaţă în Palatul Episcopal din Piaţa Unirii pentru a căuta răspunsuri în legătură cu incendiul care a distrus clădirea de patrimoniu. Pagubele sunt uriaşe, spune purtătorul de cuvânt al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, preotul Anton Cioba.

"S-a alcătuit o comisie cu reprezentanţi ai Poliţiei, reprezentanţi ai pompierilor, de la Inspectoratul de Stat pentru Construcţii şi cu reprezentanţi ai episcopiei. Comisia încearcă să desluşească, desigur, care au fost cauzele incendiului. Deocamdată se fac cercetări", a declarat, în direct la Digi24, părintele Anton Cioba.

Reprezentantul Episcopiei Greco-Catolice susţine că se poate vorbi de un dezastru. "Tristeţea e mare nu doar pentru noi, greco-catolicii, ci şi pentru orădeni şi oraş, pentru că este un simbol şi o frumuseţe a noastră, a tuturor."

Părintele Anton Cioba a vorbit şi despre eforturile de reabilitare a clădirii Palatului Episcopal. "S-a aplicat pentru a obţine nişte fonduri europene în repetate rânduri, dar vorbim de un proiect de amploare, vorbim de câteva milioane de euro, şi atunci toate acestea necesită timp şi verificări; e un proces mai îndelungat. Dar dorinţa a fost şi rămâne ca palatul să fie util orădenilor şi nu numai."

a doua zi dupa incendiu Episcopia Greco Catolica Oradea (1)
a doua zi dupa incendiu Episcopia Greco Catolica Oradea (1)

imagini: Sandor Nyulas/ Digi24

Primăria Oradea a anunţat deja că va demara o campanie de strângere de fonduri. "Primăria se va implica financiar. Mâine (luni - n.n.) vom avea o întâlnire cu episcopia, vom discuta cu juriştii, cu economiştii pe această temă şi vom stabili procedura de deschidere a conturilor şi de finanţare a lucrărilor de la această clădire de patrimoniu", a precizat viceprimarul de Oradea Florin Birta.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri