Fraudă de milioane de euro cu pensii private. Polițiștii fac zeci de percheziții, printre suspecți sunt și doi angajați bancari

Data actualizării: Data publicării:
Bancnote de 100 de lei răsfirate.
Foto: GettyImages

Unul dintre cele mai mari fonduri private de pensii din România e în centrul unei anchete penale, în care prejudiciul este uriaș: peste patru milioane de euro. Suspecții sunt angajați ai fondului, care ar fi facilitat peste 700 de transferuri ilegale în ultimii trei ani.

Poliţiştii şi procurorii Capitalei pun în aplicare, joi, 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj, într-un dosar penal de delapidare.

"La începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei", informează Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

În urma probatoriului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte care ar fi fost săvârșite de 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi ai unei unități bancare şi mai multe persoane juridice.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019-2022, doi angajați ai băncii, cu sprijinul unor apropiaţi şi a şapte persoane juridice, şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii. Banii ar fi fost transferați atât direct în conturile suspecților și ale celorlalte persoane fizice, cât şi în etape către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăţi pentru achiziţii bunuri ori servicii fictive.

"Acţiunea beneficiază de sprijinul mai multor subunităţii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului, precum şi din partea inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea, Argeş şi Gorj", arată sursa citată. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...