HARTĂ Restricții de trafic în București unde au loc două evenimente sportive. Traseele a 40 de linii de transport au fost modificate

Data publicării:
restrictii trafic
Foto: Captură Digi24

Sunt ample restricții de trafic, duminică, în București, unde au loc două evenimente, un maraton și o paradă pe biciclete. Traseele a 40 de linii de transport public au fost modificate.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a modficat 40 de linii de transport public de călători și a înființat temporar trei linii navetă, pentru a permite desfășurarea evenimentului sportiv „Bucharest International Half Marathon & 10k 2022”.

Astfel, traficul rutier este restricționat duminică, între orele 06.00 și 16.00 pe următoarele artere: Bd. Constantin Prezan, Piaţa Arcul de Triumf, Bd. Regele Mihai I, Şos. Kiseleff, Piața Victoriei, Str. Buzeşti, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod Haşdeu, Splaiul Independenţei, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Bd. I. C. Brǎtianu, Str. Halelor și Calea Victoriei.

big_harta_maraton_17.04.2022
Harta restrictiilor în timpul maratonului. FOTO: Brigada de Poliție Rutieră București

Tot duminică., în intervalul orar 14.00 – 20.00, se va desfăşura evenimentul ciclist denumit „Parada Biciclistelor”. Între orele 14.00 și 17.00, participanții se vor aduna în Parcul Lumea Copiilor, iar între 17.00 și 18.00, aceștia se vor deplasa pe traseul Parcul Lumea Copiilor – Bd. Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Unirii – Piața Alba Iulia – Bd. Burebista – Calea Dudești – Bd. Octavian Goga – Splaiul Unirii – Șos. Mihai Bravu – Calea Văcărești – Bd. Tineretului – Parcul Lumea Copiilor.

Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie, cu respectarea normelor rutiere, anunță autoritățile.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri