Video Ieșirea din țară spre Moldova a devenit un coșmar. TIR-urile așteaptă chiar și 3 zile, coada de pe E87 riscă să ajungă până în Galați

Data actualizării: Data publicării:
un cap de tir intoarce intr-o coada mare de camioane
Cozi uriașe de TIR-uri la ieșirea din Galați spre R. Moldova. Pentru că rămân fără provizii, şoferii se grupează, desprind capul tractor și merg în oraș să cumpere apă și alimente pentru cât mai mulți dintre ei Foto: captură video Digi24

În aproape toate vămile din România sunt cozi interminabile de TIR-uri care așteaptă să iasă din țară, dar cel mai aglomerat este la Vama Siret din Suceava, pe unde se iese spre Ucraina, și în Galați, spre Republica Moldova. Peste 200 de camioane stau la rând pe sensul de ieșire din România pentru a ajunge în punctul de frontieră Galați Rutier. Şirul de camioane nu poate fi cuprins cu privirea, pentru că se întinde pe aproximativ 4 km.

Coada de TIR-uri pe Drumul European 87, care duce spre vama Giurgiulești, din Republica Moldova, crește de la o zi la alta. Dacă situația nu se schimbă, în câteva zile această coadă va ajunge până în municipiul Galați.

Timpii de așteptare sunt între 2 și 3 zile. Pentru că rămân fără provizii, şoferii se grupează, desprind capul tractor și merg în oraș să cumpere apă și alimente pentru cât mai mulți dintre ei.

- Stau de aseară de la ora 4, am prins coadă de 5 km. Vin de la Ruse, spune un șofer.

- Sunteți gol?

- Nu, sunt încărcat cu mâncare pentru copii, pentru Moldova.

Un alt șofer spune că transportă castraveți de la Matca, din România. 

- Ne ducem în Ucraina și ne țin în rând cu toți, chiar dacă avem produse alterabile, nu ne dau voie să trecem fără rând poliția de frontieră, se plânge el.

- Ați încercat să vorbiți?

- Da, am fost aseară și ne-au spus să stăm toți în rând, că stau și cei care duc benzină, motorină, toți stau în rând, așa trebuie să stăm și noi, explică șoferul.

„Timpul de prelucrare a unei declarații vamale la noi este de aproximativ 5-10 minute, însă puteți observa cum camioanele sunt blocate pe pod, din cauza sistemului de garanții din Republica Moldova. Ne străduim să prioritizăm anumite transporturi, acum avem un convoi de 17 camioane ONU cu ajutoare pentru Ucraina. De asemenea, camioanele goale încercăm să le scoatem din rând”, spune șeful vămii Giurgiulești, Dorin Nistor.

Unii dintre şoferi au intrat în România prin vama Oancea din județul Galaţi, unde traficul nu aste atât de aglomerat, pentru că pe acolo se permite doar accesul camioanelor goale.

„Traficul acolo este puțin mai lejer, dar tot stăm și acolo în coadă, cu golul, stăm în coadă ca să intrăm în țară, prindem și 7, și 10, chiar și 15 ore, iar aici (la Galați) stăm cu zilele”, spune un șofer din Republica Moldova.

Pe 6 iunie a început reabilitarea căii ferate cu ecartament larg de tip rusesc. Când va fi gata, o parte din mărfuri vor fi preluate pe rute feroviare, astfel că nu va mai fi pusă atâta presiune pe punctele vamale rutiere.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...