Un copil de 9 ani din Capitală și-a înjunghiat mortal bunica, apoi a sunat la 112

Data actualizării: Data publicării:
politie

O femeie din Capitală, care se afla în casă cu nepotul său, a fost înjunghiată în gât, marţi, dosarul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. 

ACTUALIZARE. Copilul a sunat de unul singur la 112 şi a anunţat că a comis crima. A înjunghiat-o pe bunica sa de 4 ori în zona gâtului.

ACTUALIZARE. Autoritățile au fost alertate de mama copilului, care venise să îl ia acasă. Conform legii, copilul nu poate fi tras la răspundere, având în vedere că are doar nouă ani, dar va merge la audieri împreună cu părinții săi. 


Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, că prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe raza Secţiei 4 Poliţie o femeie prezintă o plagă în zona gâtului. Femeia era în locuinţă cu nepotul ei de 9 şi a fost înjunghiată în gât chiar de către acesta. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi avut o ceartă cu copilul, moment în care acesta ar fi atacat-o. 

”Urmează să se stabilească imprejurările în care s-a produs acest eveniment”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Potrivit acestora, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri.

Citește și ”Misiunea secretă a lui Tudorel Toader. Cum va intra în istorie actualul ministru al Justiției”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...