Indemnizația de creștere a copilului, majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți. Anunțul Gabrielei Firea

Data publicării:
bebelusi
Bebeluși. Foto: Getty Images

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat marți majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți. Aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului. „Reparăm, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinți”, a afirmat Firea.

„Am propus și s-a aprobat majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți, cu sprijinul miniștrilor Muncii și Finanțelor cărora le mulțumesc. Reparăm, astfel, o nedreptate care se face de ani de zile acestor părinți”, a scris Gabriela Firea, marți, pe Facebook.

Potrivit ministrului, în ședința de Guvern a fost adoptată o modificare legislativă care le va permite mamelor de gemeni, tripleți sau multipleți să primească, începând cu al doilea bebeluș, 50% în plus la indemnizația de creștere a copilului. Aceeași măsură se va aplica și pentru mamele cu sarcini suprapuse, adică în cazul acelor mame care nasc din nou în perioada concediului de îngrijire a copilului.

„Am propus modificarea OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și mă bucur că am primit sprijinul colegilor mei Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale și Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, care ne-a alocat bugetul necesar. Mulțumesc Elenei Tudor, președinta ANPDCA, și colegilor din Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție”, a mai scris Firea.

Ministrul Familiei a adăugat că mamele primesc, începând cu al doilea copil, doar contravaloarea indemnizaţiei minime, adică 1.314 lei, iar asta este „o nedreptate, în special în cazul femeilor care, până să devină mame, au fost active pe piaţa muncii şi au avut salarii substanţiale, pentru care au plătit contribuţii sociale pe măsură”.

„De acum, suma creşte pentru unele mame! În cazul doamnelor care au indemnizaţia de 2.628 lei, nu apare nici o modificare, ci doar la indemnizaţiile peste această sumă. De exemplu, mama unor tripleţi, care are valoarea indemnizaţiei de 3.000 de lei, va primi pentru fiecare copil, începând cu al doilea, încă 1.500 lei, astfel încât va încasa lunar 6.000 lei.

Suma maximă prevăzută de lege pentru această indemnizaţie rămâne 8.500 lei. Astfel, mama unor gemeni, care are acum o indemnizaţie de 8.500 lei, va primi 4.250 lei în plus pentru al doilea copil, nu doar 1.314 lei cât încasa până acum. Astfel, suma totală încasată va ajunge la 12.750 lei.

Statul va plăti în plus aproape 28 de milioane de lei în fiecare an, iar măsura va ajunge la familiile în care cresc acum aproape 4.700 de copii.

Era, fără îndoială, nevoie urgentă de aceste corecţii. E o adevărată gură de oxigen pentru orice familie în care cresc doi sau mai mulţi bebeluşi în acelaşi timp şi unde toate cheltuielile sunt duble, triple etc. Mă bucur că acest model urmat şi de alte state europene, de exemplu Austria, se va aplica şi în România”, a completat Firea.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...