Abuzul în serviciu. Avocat: Dosare închise imediat după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial

Data actualizării: Data publicării:
ciocanel ccr

Decizia Curții Constituțonale de marți privind abuzul în serviciu, în urma unei contestații a fostei soții a lui Liviu Dragnea, riscă să ducă la închiderea mai multor dosare legate de această infracțiune, spun experți citați de Euractiv.ro.

Da, dacă nu se intervine legislativ, toate dosarele aflate în anchetă sau pe rolul instanțelor de judecată se pot închide. Asta pentru că lipsa acestui prag va face ca definiția abuzului în serviciu să nu fie completă, corectă, previzibilă, deci este cu totul neconstituțională. Este posibil ca și hotărârile definitive să fie contestate și să se șteargă condamnările date până acum”, spune avocatul Elenina Nicuț.

Aceasta adaugă că dosarele vor începe să fie închise imediat după ce decizia Curții Constituționale va fi publicată în Monitorul Oficial.

O astfel de decizie poate genera haos în practica instanțelor judecătorești. Unele ar putea aprecia că norma este impredictibilă astfel încât nu se mai respectă cerința „calității dreptului” cerută de CEDO și ar pronunța achitări iar alte instanțe ar admite contestații la executare pe motiv de dezincriminare parțială (așa cum se întâmplă deja în unele cazuri cu abuzul în serviciu după decizia 405/2016 a CCR)”, spune, la rândul său, George Matei, specialist în Drept Constituțional.

Nu avem mecanisme legislative apte a pune în practică deciziile mai noi ale CCR în care se stabilesc, prin considerente, soluții legislative noi și astfel se propagă haosul în soluțiile instanțelor judecătorești”, adaugă el.

În decizia dată la contestația Bombonicăi Prodana, CCR arată:

Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului "ultima ratio", astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică.

Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu”.

Curtea Constituţională (CCR) a judecat marţi excepţia de neconstituţionalitate depusă de fosta soţie a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, în privinţa definiţiei abuzului în serviciu.

Bombonica Prodana a depus, în 2 martie, cererea de sesizare a CCR privind definiţia abuzului în serviciu. Ea se referea la neclaritatea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” dacă nu există stabilit un prag minim valoric pentru ca o infracţiune să fie definită ca abuz în serviciu.

În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale, Guvernul condus de Sorin Grindeanu a cerut judecătorilor să respingă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bombonica Prodana, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, după decizia CCR, Ministerul Justiției a anunțat că va propune un prag valoric pentru prejudiciul produs prin abuz în serviciu.

Citiți mai mult pe Euractiv.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...