Adrian Severin află astăzi decizia instanţei în dosarul în care a fost acuzat de corupţie

Data publicării:
severin

Procesul a început în urmă cu doi ani, iar acuzaţiile de luare de mită şi trafic de influenţă s-au bazat pe o anchetă jurnalistică a reporterilor de la cotidianul britanic "Sunday Times". Aceştia au difuzat, în 2011, un material filmat cu o cameră ascunsă din care reieşea că Severin a acceptat promisiunea jurnaliştilor sub acoperire de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Procurorii au cerut cinci ani de închisoare pentru acesta. În ultimul cuvânt, Adrian Severin a solicitat fie să fie achitat, considerând că este nevinovat, iar, în caz contrar, să primească cea mai mare pedeapsă prevăzută de lege. Decizia aşteptată astăzi nu este definitivă.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...