A. Severin a ieşit din închisoare: Am întâlnit foarte mulţi oameni de foarte bună calitate

Data actualizării: Data publicării:
adrian severin

Adrian Severin a fost eliberat condiţionat, în urma deciziei Tribunalului București. Severin a fost eliberat pentru bună purtare, după ce a reușit să obțină un aviz favorabil din partea comisiei de eliberare de la Penitenciarul Rahova.  

ACTUALIZARE 21.00. Perioada petrecută în penitenciar a fost interesantă, „foarte plină de învăţăminte, în care poţi face diferenţa între ce contează şi ce nu2, a declarat Adrian Severin la ieşirea din penitenciar.

„Am întâlnit foarte mulţi oameni de foarte bună calitate, deţinuţi şi salariaţi”, a spus severin.

El a adăugat că îşi va continua activitatea didactică şi că perioada petrecută în închisoare a fost una de serioasa îmbogăţire intelectuală şi sufletească.


Decizia de eliberare vine după ce prima instanță a hotărât să admită cererea fostului europarlamentar, care a executat aproximativ 1 an si 2 luni din pedeapsa de 4 ani de închisoare. Adrian Severin fusese condamnat la finalul lui 2016 pentru trafic de influență. 

Severin a fost eliberat pentru bună purtare, după ce a reușit să obțină un aviz favorabil din partea comisiei de eliberare de la Penitenciarul Rahova.  

În documentele depuse la instanță, Adrian Severin a susținut că întrunește condițiile cerute de lege, respectiv un comportament bun în detenție, dar și executatea a cel puțin o treime din pedeapsă.

„A fost o persoană disciplinată. Deși a scris lucrări științifice, dar nu a beneficiat de reducerea fracțiilor în baza lucrărilor sau a muncii prestate. A avut un comportament adecvat pe perioada de deținere. Considerăm că prin prelungirea detenției nu s-ar face niciun bine omenirii”, declara, la sfârșitul lunii ianuarie, avocata sa, Alexandra Dogaru.

Ea a argumentat că Adrian Severin este profesor universitar și este așteptat la universitate pentru a-și ține cursurile.

Întrebată ce cursuri a ținut Adrian Severin în spatele gratiilor, avocata a răspuns că a fost vorba despre „cursuri de analfabetizare” (sic! vezi video – n.r.) și învățare a limbii române, a ținut conferințe, dezbateri și a participat la revista penitenciarului. „A ajutat constant deţinuţii care nu cunoșteau limba română și nu se puteau încadra în mediul penitenciar să se adapteze mult mai ușor”, a punctat avocata. Ea a mai spus că Severin a contribuit la „Revista enciclopedică”, un compendiu care va fi publicat în acest an. Întrebată ce rol a jucat Adrian Severin pentru acest compendiu, avocata a spus că a contribuit la „redactarea și revizuirea Enciclopediei”.

Rugată să comenteze faptul că procurorii spun că Adrian Severin nu a muncit în perioada de detenție, avocata a susținut că fostul europarlamentar are contract de muncă și a muncit, dar a recunoscut că nu pe toată perioada, „datorită” problemelor de sănătate.

DNA a cerut încuviințarea Parlamentului European pentru a-l pune sub acuzare pe fostul europarlamentar PSD pentru trafic de influență. El a cerut 100.000 de euro de la doi jurnaliști de la doi jurnaliști britanici sub acoperire, pentru a promova în favoarea acestora un amendament în cadrul Parlamentului European. Solicitările au venit din mai multe țări, pentru că jurnaliștii britanici au vizat în ancheta lor sub acoperire mai mulți europarlamentari.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...