Ana Birchall, despre raportul MCV pentru România: „Personal, mă amărăște”

Data actualizării: Data publicării:
Ana Birchall
Foto: Inquam Photos/George Călin

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat că raportul MCV o „amărăște”, însă din punct de vedere al activității Ministerului Justiției, în mandatul său, oficialii europeni remarcă „într-o manieră pozitivă” demersurile pe care le-a promovat aceasta, informează Mediafax.

„Personal, mă amărăște acest raport. Din punct de vedere al activității Ministerului Justiției, in partea a doua, pe mandatul meu, se remarcă într-o manieră pozitivă demersurile pe care le-am promovat”, a declarat ministrul Ana Birchall.

Ministrul a mai spus că Guvernul României, prin Ministerul Justiției, a prezentat la nivel „tehnic, obiectiv si cuprinzător” Comisiei Europene progresele din ultimul an.

„Sigur că ne-am fi dorit cu toții un raport mai bun”, a mai spus Ana Birchall.

Birchall a menționat că a luat notă de evaluarea Comisiei Europene privind stadiul îndeplinirii celor 12 recomandări din raportul din ianuarie 2017 și a celor opt recomandări suplimentare din raportul din noiembrie 2018.

„Raportul recunoaște îndeplinirea doar a două recomandări din cele 12 formulate în 2017 (cea privind activitatea Agenției Naționale de Adminsitrare a Bunurilor Indisponibilizate – ANABI, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției și cea referitoare la modul de implementare de către ANI a sistemului informativ PREVENT).

„Se recunoaște, totodată, continuarea progreselor în cadrul recomandărilor nr. 3 și nr. 5 din 2017. După cum ați observat și dumneavoastră, raportul este critic în ceea ce privește cele 8 recomandări formulate cu ocazia raportului MCV din noiembrie 2018”, a declarat ministrul Justiției.

Comisia Europeană are 12 recomandări pentru ca România să-și întărească sistemul judiciar. Acestea figurează în cel mai recent raport MCV, unul dintre cele mai critice la adresa României. Printre recomandări se numără și cea privind punerea în practică a unui sistem robust și independent de numire a procurorilor de rang înalt.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...