Câte milioane de euro a încasat Administraţia Penitenciarelor din munca deţinuţilor

Data actualizării: Data publicării:
Un deținut a fost găsit mort în celulă
Un detinut a fost găsit mort, procurorii au  început cercetările pentru a stabili ce s-a întâmplat. FOTO: Getty mages

Deși doar o treime dintre condamnați merg la muncă, anual Administrația Penitenciarelor încasează zeci de milioane de euro din activitățile acestora. În ultimii doi ani, de pildă, în vistieria pușcăriilor au intrat peste 30 de milioane de euro.

Legea nu îi obligă pe deținuți să iasă la muncă. Odată încarcerați, li se verifică aptitudinile și doar dacă doresc, pot să lucreze.

40% din banii încasați lunar le intră direct în cont. În plus, cei care muncesc primesc și zile câștig. Doar în 2019, ANP a încasat în total peste 16 milioane de euro - dintre care doar 10 milioane i-au revenit direct, restul s-a împărțit deținuților care au muncit.

În topul încasărilor se află penitenciarul din Timișoara, care anul trecut a câștigat de pe urma deținuților aproape 2 milioane de euro - suma in care nu sunt incluşi banii deţinuţilor. A făcut de două ori mai mult decât penitenciarul care se află pe locul 2, deși are aproape de două ori mai puțini deținuți.

Pe locul 2 se află Rahova, iar apoi penitenciarul Jilava. Cei mai puțini bani i-a încasat penitenciarul Galați, doar 1.500 de euro, deși sunt încarcerați acolo aproape 500 de condamnați.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...