Cine este denunțătorul Liei Olguța Vasilescu

Data actualizării: Data publicării:
denuntator lia olguta vasilescu
Petru Becheru

Petru Ioan Becheru, denunţătorul Liei Olguţa Vasilescu şi principalul martor în dosarul în care aceasta este cercetată, are 30 de ani şi este cel mai tânăr preşedinte de asociaţie de proprietari din Craiova. El le-a spus procurorilor DNA că reprezentanţi ai Primăriei l-ar fi constrâns, în anul 2013, să semneze contracte care aveau legătură cu programul municipalităţii de refacere a faţadelor blocurilor din oraş.

„Am văzut şi eu la televizor ceea ce s-a pronunţat, nu am cunoştinţă de conţinutul dosarului, aşa că presupun că judecătorul a luat decizia corectă”, a fost reacția lui Petru Ioan Becheru, după ce primarul Craiovei a scăpat de orice măsură preventivă.

Absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, Petru Ioan Becheru are un master în inteligenţă artificială şi este doctorand în informatică. În 2013, şi-a convins vecinii să îl aleagă preşedinte de asociaţie de locatari. În acelaşi an, Primăria Craiova a început proiectul „Faţada” care a inclus şi blocul în care locuieşte Petru Becheru. Atunci, spune el, au început problemele.

Şi asta pentru că n-a fost de acord cu proiectul. I s-a părut că la mijloc e ceva ilegal.

„Au existat inclusv presiuni fizice asupra mea. Am fost agresat de către reprezentanţii primăriei, sub supravegherea poliţiei locale. M-am pus să semnez nişte contracte în legătură cu vopsirea faţadei. Eu am refuzat, ulterior blocul a fost vopsit şi de atunci nu s-a mai întâmplat nimic”, spune Petru Ioan Becheru.

El s-a dus la DNA, iar în martie 2016 procurorii au început cercetările în acest caz şi l-au acuzat pe primarul Craiovei de luare de mită şi abuz în serviciu. Cănd procurorii au publicat rechizitoriul, între denunţătorul Ioan Petru Becheru şi Olguţa Vasilescu a început un război online.

A existat şi o ameninţare cu moartea, tot ca urmare a acţiunilor doamnei primar, coroborat în acelaşi timp cu o soluţie de ieşire din această presiune a mea prin faptul că mi s-au oferit diferite avantaje ca să renunţ la plângere, să-mi retrag documentele din dosar, să anulez probele. Este vorba de contabilul regiei de transport din localitate, instituţie aflată în subordinea Primăriei Craiova”, spune denunțătorul.

Acum, când au decis că Lia Olguţa Vasilescu poate fi cercetată în stare de libertate, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au spus că nu există nici o legătură între persoana care l-ar fi ameninţat pe denunţător şI Lia Olguţa Vasilescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...