Colonelul beat care a ucis cu mașina o femeie la Popești Leordeni ceruse să fie eliberat, dar rămâne în arest preventiv

Data actualizării: Data publicării:
momentul in care o masina tamponeaza alte masini parcate
Șoferul beat și drogat care a ucis o femeie în Popești-Leordeni e fost șef la BCCO București și actual pensionar special. FOTO: captură Digi24

Fostul poliţist Constantin P., colonel în rezervă, care a ucis o femeie cu maşina în oraşul Popeşti-Leordeni, după ce s-a urcat băut la volan, rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Tribunalul Ilfov. El a fost dus miercuri în instanţă, unde a contestat decizia Judecătoriei Cornetu din 3 septembrie, prin care a fost arestat preventiv.

El le-a solicitat judecătorilor să fie lăsat în libertate, însă magistraţii nu au fost de acord şi au menţinut decizia Judecătoriei.

Sâmbătă, 2 septembrie, Constantin P. a produs un accident pe o stradă din localitatea Popeşti-Leordeni, soldat cu decesul unei femei şi rănirea alteia.

Din imaginile surprinse de o cameră amplasată pe o casă din apropierea locului accidentului se observă cum maşina condusă de fostul poliţist intră în mai multe autoturisme parcate pe stradă. O femeie de 56 de ani, care ieşise la poarta casei pentru a primi un tort de ziua ei, a fost prinsă între două autoturisme şi târâtă zeci de metri. Victima a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată. În accident a fost rănită şi o altă femeie de 51 de ani.

Şoferul în vârstă de 59 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat şi, respectiv, cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive.

Poliţia a anunţat accidentul cu o zi întârziere, fără a indica cine este şoferul de la volan. G4Media a dezvăluit că este vorba de un fost colonel de poliţie, acum în rezervă după ce a ieşit la pensie, care a deţinut câteva funcţii importante, printre care şef al Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti. De asemenea, el a fost şeful de cabinet al ministrului de Interne Gavril Dejeu, în guvernarea 1996 - 1999.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...