CSM dă avizul pentru proiectul legii graţierii

Data publicării:
gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se reunește astăzi pentru a da avizul pentru proiectul legii graţierii, aflat acum în dezbaterea Parlamentului. Specialiştii din CSM au unele obiecţii. Ei au atras atenția că grațierea pedepselor de până la cinci ani ar putea duce şi la eliberarea unor infractori periculoşi. În acelaşi timp, sunt multe semne de întrebare asupra felului în care vor fi graţiate persoanele în vârstă, bolnave sau care au copii în întreţinere.

gratii inchisoare detentie sursa foto digi24

Şedinţa CSM începe la ora 10.00 dimineața. 

Inițial și acest proiect de lege trebuia adoptat prin ordonanță de urgență, însă în seara în care a fost adoptată OUG 13 s-a decis trimiterea acestui proiect în Parlament.  În promovarea legii, iniţiatorul legii, Ministerul Justiției, aduce drept argument condamnările decise de CEDO în cazul României, peste 500 în ultimii cinci ani, dar şi iminenţa unei decizii-pilot, care să oblige ţara noastră să rezolve problema supraaglomerării închisorilor.

Astfel, ar beneficia de grațiere unii deținuți care au pedepse de până la 5 ani de închisoare, cum ar fi deținuții care au minori mai mici de 14 ani și sunt singurii întreținători ai familiei. De asemenea, femeile însărcinate vor beneficia de înjumătățirea anilor de închisoare.

Nu vor fi grațiate pedepsele care privesc câteva zeci de infracțiuni, printre care și cele de corupție și de violență.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...