Curtea Constituțională, motiv de scandal politic în Polonia

Data publicării:
Andrzej Duda, presedintela Poloniei.
Andrzej Duda, presedintela Poloniei. Foto: Facebook

Andrzej Duda, noul președinte conservator al Poloniei FOTO: Facebook

Într-un discurs rostit la televiziune, joi seara, șeful statului a rămas pe poziții și și-a justificat decizia de a numi în Curtea Constituțională cinci judecători aleși de partidul din care a făcut parte, Lege și Justiție (PiS): a vrut să pună capăt unor „certuri inutile care erodează autoritatea celor mai importante instituții ale statului”.

Andrzej Duda nu a făcut însă nicio referire la decizia Curții Constituționale care tocmai îi reamintise că datoria sa constituțională este de a învesti „în cel mai scurt timp” alți trei judecători, aleși de precedentul parlament, ceea ce noul șef al statului polonez a refuzat să facă.

În schimb, președintele a anunțat că lansează o dezbatere pe tema „noilor principii de alegere a judecătorilor și de funcționare a Curții Constituționale”, invitând opoziția și experții în drept constituțional să participe la discuții.

Mai mulți juriști eminenți, între care profesorul Jan Zimmermann, cu care Andrzej Duda și-a dat doctoratul în drept la Cracovia, i-au reproșat președintelui că a încălcat Constituția în mai multe rânduri.

Criza din Polonia a izbucnit pe fondul rivalității dintre partidul PiS (conservator), condus de Jaroslaw Kaczynski, și Platforma Civică (PO), de centru, formațiune intrată de-acum în opoziție, după ce a stat opt ani la putere. Cele două blocuri politice se acuză reciproc că vor să aducă în Curtea Constituțională judecători care le sunt favorabili.

Unii responsabili conservatori reproșează PO că vrea să-și asigure influența în Curtea Constituțională pentru a bloca reformele pregătite de PiS.

Într-adevăr, în urmă cu zece ani, în momentul în care venea la putere partidul lui Jaroslaw Kaczynski, instanța constituțională i-a blocat unele inițiative, inclusiv o amplă verificare a numeroși oficiali, conducători de întreprinderi și jurnaliști, bănuiți că au colaborat cu regimul comunist.

Opoziția centristă, dar și numeroși comentatori acuză PiS, care acum deține majoritatea în Parlament, că a declanșat o ofensivă – fără a mai respecta Constituția – pentru a controla toate „rotițele” esențiale ale statului și pentru a guverna fără niciun fel de piedică.

Însă criza a fost, de fapt, declanșată de Platforma Civică, a confirmat, implicit, joi, instanța constituțională. Curtea a declarat neconstituțională o parte a unei legi din luna iunie, care a permis liberalilor centriști să aleagă în avans doi judecători, ale căror mandate ar fi trebuit să înceapă abia după alegerile legislative din 25 octombrie, câștigate de dreapta conservatoare. Unii politologi, ca și membrii PiS, consideră că este vorba despre o manevră, lansată după victoria în alegeri a președintelui Duda, pentru a pune frână unui viitor guvern conservator.

Scandalul este departe de a fi stins. Constituționalitatea unei alte legi, care a permis alegerea celor cinci judecători promovați de PiS, urmează să fie judecată miercurea viitoare de instanța ce veghează la respectarea legii fundamentale. Aleși miercuri seara, cei cinci judecători au depus jurământul în fața președintelui Duda chiar în aceeași noapte.

Ca urmare a acestor două rânduri de alegeri, Curtea Constituțională poloneză are acum 20 de membri aleși – dintre care doi declarați „neconstituționali” - în condițiile în care legea fundamentală prevede că instanța trebuie să numere numai 15 membri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...