Curtea de Justiție a UE: Judecătorii naționali pot lăsa neaplicate deciziile CCR care se opun dreptului european

Data actualizării: Data publicării:
CJUE spune că dreptul european are întâietate în fața dreptului național, dacă deciziile CCR contravin dreptului UE.
CJUE. Sursă foto: Profimedia Images

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis marți că judecătorii naționali pot lăsa neaplicate, fără riscul de a fi anchetați disciplinar, deciziile Curții Constituționale, care contravin dreptului Uniunii Europene și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate. 

Potrivit unui comunicat de presă al CJUE, recomandările Comisiei Europene pentru România, în cadrul MCV, sunt obligatorii.

„Actele adoptate înainte de aderare de instituțiile Uniunii sunt obligatorii pentru România de la data aderării sale. Aceasta este situația Deciziei 2006/928, care este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată. Obiectivele de referință care urmăresc să asigure respectarea statului de drept au de asemenea caracter obligatoriu. România este astfel ținută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama de recomandările formulate în rapoartele întocmite de Comisie”, notează CJUE. 

CJUE amintește că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a condamnat mai multe persoane, inclusiv foști parlamentari și miniștri, pentru infracțiuni de evaziune fiscală privind TVA-ul, precum și de corupție și de trafic de influență, în special în legătură cu gestionarea unor fonduri europene. Curtea Constituțională a anulat ulterior aceste decizii ca urmare a compunerii nelegale a completurilor de judecată, pentru motivul că, pe de o parte, cauzele cu privire la care ÎCCJ s-a pronunțat în primă instanță ar fi trebuit să fie judecate de un complet specializat în materie de corupție  și, pe de altă parte, că, în cauzele în care ÎCCJ s-a pronunțat în apel, toți judecătorii completului de judecată ar fi trebuit să fie desemnați prin tragere la sorți.

ÎCCJ a ridicat problema unui eventual risc sistemic de impunitate în materie de luptă împotriva fraudei și a corupției, iar alături de Tribunalul Bihor a solicitat să se stabilească dacă principiile supremației dreptului Uniunii Europene și independenței judecătorilor le permit să lase neaplicată o decizie a Curții Constituționale, chiar dacă, în temeiul dreptului român, nerespectarea de către magistrați a unei decizii a Curții Constituționale constituie o abatere disciplinară.

Astfel, CJUE a hotărât că deciziile CCR cu privire la completurile de cinci judecători, dacă duc la prescripția infracțiunilor de corupție, nu trebuie respectate de judecătorii români. „Dreptul Uniunii se opune aplicării unei jurisprudențe a Curții Constituționale care conduce la anularea hotărârilor pronunțate de completuri de judecată nelegal compuse, în măsura în care aceasta, coroborată cu dispozițiile naționale în materie de prescripție, creează un risc sistemic de impunitate a faptelor care constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție”, subliniază CJUE.

O altă prevedere a hotărârii CJUE se referă la faptul că România are „obligația de a prevedea sancțiuni efective și disuasive pentru infracțiunile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție” ca urmare a MCV și a tratatului de aderare la UE.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene precizează și că „Dreptul Uniunii nu se opune ca deciziile Curții Constituționale să fie obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca independența acestei curți, în special față de puterile legislativă și executivă, să fie garantată. În schimb, acest drept se opune ca răspunderea disciplinară a judecătorilor naționali să fie angajată prin orice nerespectare a unor asemenea decizii”. 

Principiul supremației dreptului Uniunii se opune ca instanțele naționale să nu poată, cu riscul aplicării unor sancțiuni disciplinare, să lase neaplicate deciziile Curții Constituționale contrare dreptului Uniunii, se mai arată în hotârârea CJUE.

„În ipoteza în care un judecător național de drept comun ar ajunge să considere, în lumina unei hotărâri a Curții, că jurisprudența curții constituționale naționale este contrară dreptului Uniunii, faptul că acest judecător național ar lăsa neaplicată jurisprudența menționată nu poate angaja răspunderea sa disciplinară”, se mai arată în hotărârea CJUE. 

Decizia CJUE vine în contextul mai larg în care Curțiile Constituționale din statele est-europene precum Polonia, Ungaria sau România, dar și din Germania, au decis că deciziile lor au întâietate în fața deciziilor CJUE și a legislației europene.

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...