DNA anunță că Sorin Mîndruţescu a depus garanţie un imobil evaluat la 835.000 de euro

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Mindrutescu
Sorin Mîndruțescu Foto: Inquam Photos / George Călin

Directorul general Oracle România, Sorin Mihai Mîndruțescu, a depus joi, în contul cauțiunii impuse de procurori, înscrisuri din care rezultă constituirea unei garanții reale imobiliare asupra unui bun imobil evaluat la 835.000 euro, anunță DNA.

Directorul general de la Oracle România are de plătit 500.000 de euro cauțiune. Sorin Mîndruțescu a fost plasat sub control judiciar de DNA pe cauțiune fiind acuzat de luare de mită în formă continuată în perioada 2009-2013.

„La data de 08.08.2019, inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a respectat obligațiile privind cauțiunea, în sensul că a pus la dispoziția procurorilor înscrisuri din care rezultă constituirea unei garanții reale imobiliare asupra unui bun imobil evaluat la 835.000 euro.Totodată, față de inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile”, anunță DNA, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Procurorii DNA i-au atras atenția lui Sorin Mîndruțescu că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

DNA anunța anterior că față de directorul Oracle România, Sorin Mîndruțescu, s-a pus în mișcare acțiunea penală și este sub control judiciar pentru că ar fi luat mită 869.413 euro, în opt situații în perioada 2009-2013, de la reprezentanții unei firme de IT pentru contracte avantajoase.

Acuzațiile care i se aduc lui Sorin Mîndruțescu

Procurorii DNA au efectuat, în cursul zilei de miercuri, o serie de percheziții în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

„Ulterior, în urma audierii în același dosar penal, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Mîndruțescu Sorin Mihai, director general al filialei din Romania a unei companii multinaționale din domeniul IT, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, Mîndruțescu ar fi pretins și ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanții unor firme din domeniul IT (parteneri acreditați ai companiei multinaționale), pentru ca, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, să pună la dispoziția acestora oferte de preț avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, astfel ca respectivele societăți să poată să se înscrie și să participe la anumite licitații publice organizate de diverse instituții de stat sau cu capital de stat - Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ”TRANSELECTRICA” SA, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Administrația Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA).

„Ofertele de preț priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaționale, în special licențele IT necesare instituțiilor publice. Licitațiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziția de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse și aplicații software și servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea și adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitațiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic și mentenanță”, mai spune DNA.

Suma totală de 869.413 euro ar fi fost pretinsă și primită de directorul Oracle România, cu titlu de mită, în opt situații, în perioada septembrie 2009-noiembrie 2013. Banii ar fi fost primiți fie în conturi personale ale acestuia, fie în conturi ale unor societăți controlate de el.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...